Ce va spune Joe Biden la discursul de învestire: Niciun cuvânt despre Donald Trump

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-01-2021

Actualizat: 20-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: cnn.com

Primul discurs al lui Joe Biden ca preşedinte al SUA nu va fi despre Donald Trump, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a preşedintelui ales, cu câteva ore înaintea începerii ceremoniei de inaugurare, relatează agenţia DPA.

''Am petrecut mult mai puţin timp vorbind, gândindu-ne şi preocupându-ne de Donald Trump decât cred, am impresia, cei mai mulţi oameni'', a declarat la postul CNN viitoarea secretară de presă a Casei Albe, Jen Psaki, scrie agerpres.ro.

Citește și: Vlad Voiculescu: ‘Cred că este bine ca oamenii să aibă acces la teste antigen de calitate’

''Va fi un discurs care va privi în perspectivă'', a adăugat ea despre discursul pe care Biden îl va susţine după ce va fi învestit la ora 17:00 GMT.

Discursul se va axa pe teme de unitate, dar ''nu ne aşteptăm ca oamenii să se unească peste noapte'', a explicat Jen Psaki, subliniind că ideea este ''să ne îndreptăm către o abordare mai unificatoare''.

Citește și: Compania Moderna pregătește un vaccin anti-COVID-19 pentru copii: ‘Am început un studiu în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri