Cea mai mare bancă din Polonia a intrat în România. Nu s-a decis dacă se va dezvolta organic sau va achiziționa Raiffeisen Bank (surse)

Autor: Alice Draghici

Publicat: 22-05-2024

Actualizat: 22-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cea mai mare bancă din Polonia, PKO Bank, a obținut deja licența de la Banca Națională a României și funcționează ca sucursală în România, chiar dacă fără activitate deocamdată.

”Încă nu s-au hotărât dacă vor apela la o dezvoltare organică sau vor achiziționa o bancă locală”, spun surse oficiale din mediul bancar, citate de Economica.net.

De circa două luni se discută ca PKO să cumpere Raiffeisen Bank România, dar tranzacția este încă neclară, iar Raiffeisen Bank România neagă, potrivit sursei citate.

Recent, președintele celei mai mari bănci din Varsovia, PKO Bank, a declarat că vrea să intre în România, probabil prin același pas de achiziție a mai vechilor lor parteneri austrieci, Raiffeisen. Între timp, banca poloneză a obținut licența de la BNR și funcționează ca sucursală în România.

Raiffeisen neagă o eventuală tranzacție

Surse din banca centrală arată că PKO Bank Polski nu este hotărâtă încă dacă să se dezvolte organic pe piața din România sau să achiziționeze o bancă de pe piața locală. Înainte de sărbătorile ortodoxe de Paști, Johann Strobl, CEO al Raiffeisen Bank International, a efectuat o vizită, de curtuoazie sau nu numai, la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În cadrul discuțiilor a fost atinsă și problema unei eventuale vânzări a Raiffeisen Bank România către polonezii de la PKO Bank. Dar o decizie în acest sens nu avea cum să fie luată.

Întrebată de Economica.net despre posibilitatea ca banca din România să facă obiectul unei tranzacții, Raiffeisen Bank a răspuns tranșant: ”Raiffeisen Bank România nu se află într-un proces de achiziție. Suntem o bancă solidă, cu peste 25 de ani de activitate pe piața din România și avem planuri de creștere organică susținută în următorii ani”.

În 1939, banca avea sucursale în aproape toate capitalele țărilor în care locuiau polonezi

Bank PKO S.A. este o bancă universală și, în prezent, cea mai mare bancă din Polonia, cu sediul central în Varșovia. În prezent, Powszechny Zakład Ubezpieczeń deține 20% din companie, Fondul Polonez de Dezvoltare 12,80%, UniCredit 6,28%, iar alții 60,94%.

Banca a fost înființată în 1929 de către Ministerul Trezoreriei ca bancă națională, în principal pentru a oferi servicii financiare polonezilor care locuiau în străinătate. În 1939, banca avea sucursale în aproape toate capitalele țărilor în care locuiau polonezi.

Activele polonezilor reprezintă 68% din totalul activelor sistemului bancar românesc

Activele totale ale băncii se ridicau la 461 de miliarde de zloți (500 de miliarde de lei) la final de iunie 2023, aproape 68% din activele sistemul bancar românesc, conform Banking News.

„La începutul anului 2024 agenda noastră strategică include deschiderea celei de-a patra sucursale din străinătate, în Bucureşti, România. În prezent, deservim clienţii noştri pe o bază transfrontalieră (cross-borderbasis)“, menţionează banca și într-un anunţ apărut recent în The Wall Street Journal (WSJ).

Pe piața poloneză, PKO Bank Polski este lider in mobile banking și isi asumă transformarea economiei prin finanțare durabilă și sprijinirea activităților socialeși de ESG, conform propriilor anunțuri. În urmă cu opt luni, banca o recruta pe Loredana Coraș, avocat și expert juridic pe piața de banking&finance BRD, să coordoneze activitățile juridice ale Sucursalei din România.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri