Cercetătorii au descoperit cel mai mare complex de pânze de păianjen din lume, potrivit unui studiu al cărui autor principal este un cercetător român de la Universitatea Sapientia, informează vineri DPA, potrivit Agerpres.
Pânza de păianjen, care se află într-o peşteră izolată situată la graniţa dintre Grecia şi Albania, denumită Sulphur Cave, acoperă o suprafaţă de circa 106 meri pătraţi şi adăposteşte peste 111.000 de păianjeni, potrivit studiului publicat luna trecută în revista Subterranean Biology.
Pânza de păianjen uriaşă se întinde de-a lungul pereţilor în stâncă de pe unul dintre coridoarele peşterii şi este alcătuită din nenumărate structuri sub formă de pâlnie, potrivit imaginilor şi înregistrărilor publicate în presa din Grecia săptămâna aceasta.
Cercetătorii descriu pânza de păianjen asemenea ''unui montaj extraordinar de colonii de păianjen''. Structura este un fel pânză-mozaic, construită de două specii diferite de păianjeni - un comportament care nu a mai fost observat până acum.
Colonia este compusă din circa 69.000 de specimene ale păianjenului de casă comun Tegenaria domestica, care trăieşte şi în Europa Centrală; şi din 42.000 de specimene ale speciei Prinerigone vagans.
Ambele specii sunt în mod obişnuit solitare şi trăiesc în apropierea locuinţelor omeneşti.
Potrivit autorului principal al studiului, István Urák, de la Universitatea Sapientia din România, condiţiile extreme din mediul întunecos, cu un nivel ridicat de sulfur, e posibil să fi favorizat neobişnuita coabitare a acestor specii.






























Comentează