DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cea mai mare problemă cu care se confruntă companiile din România

www.bugetul.ro
angajator angajați

În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză din Ziarul Financiar pe tema dificultăților pe care le întâmpină mediul de afaceri din România în momentul de față.

Ziarul Financiar:

Taxele şi impozitele din România, accesul la finanţarea bancară, dobânzile (cel puţin până acum) sau cursul leu/euro nu reprezintă acum o problemă pentru mediul de afaceri. La 3% dobândă în România, m-ar bătea Dumnezeu dacă m-aş plânge, spune un antreprenor din Braşov care îşi vinde toată producţia în Franţa.
Lipsa infrastructurii (o autostradă până la Braşov ar dubla cifra de afaceri a judeţului – de aproape 10 miliarde de euro -, iar un aeroport ar putea să o mai dubleze încă o dată), birocraţia administrativă, legislaţia interpretată mai mult sau mai puţin abuziv de organele statului sunt şi vor rămâne tot timpul pe lista de probleme nerezolvate a mediului de afaceri.
În schimb, lipsa forţei de muncă arde foarte tare, cel mai mult în acest moment.
Pe lângă faptul că nu mai există forţă de muncă disponibilă, noile generaţii nu ştiu mai nimic, sistemul educaţional nu-i învaţă nimic şi este rămas mult în urmă, când ajung în fabrică sau în companii nu mai aşteaptă să înveţe, dar au pretenţii salariale mari chiar de la început.
Sistemul educaţional nu este deloc adaptat la cerinţele actuale ale pieţei, la ce vor companiile, iar directorii, proprietarii, antreprenorii cer prea mult faţă de cât poate să ofere şcoala.
Dar, mai mult decât atât, problema este că statul, gu­ver­nul, administraţiile locale, ministerul şi ministerele nu arată deloc că ar vrea să facă ceva ca să schimbe această situaţie. (Mai multe detalii AICI)

Adevărul:

Guvernanţii noştri par decişi să se apropie din ce în ce mai mult de euro-scepticii europeni, adică de aşa-numitul „Grup Vişegrad“. Ceea ce era până acum doar o idee care plutea în aer şi, la un moment dat, părea să se stingă deoarece era neurmată de participarea la vreuna dintre deciziile prin care ţările respective ieşeau la luptă împotriva liniilor politice propuse de Bruxelles.
De data asta, asistăm la o premieră, asocierea ţării noastre cu Ungaria şi Cehia într-un vot de blocare a ceea ce ar fi trebuit să fie o poziţie comună europeană privind statutul ambasadelor statelor membre care să rămână la Tel Aviv şi să nu se mute la Ierusalim, urmând foarte intensa presiune americano-israeliană. Poziţia comună europeană, cum îmi spuneau unele surse din Bruxelles, ar fi trebuit să fie votată de către miniştrii de externe reuniţi pe 14 mai în Consiliul Afaceri Generale în pregătirea Summitului de la finele acestei luni.
Ocazie cu care vor trebui să ajungă, printre altele, şi la un consens privind Polonia (însemnând poate şi vot asupra propunerii Comisiei şi Parlamentului European de invocare a art.7), dar şi la un acord asupra propunerilor Comisiei privind următorul cadru financiar multianual, inclusiv propunerile privind posibilitatea sancţionării statelor membre care încalcă valorile comune europene şi ignoră statul de drept.
Ce-are însă asta cu problema pe care România iese la luptă cu statele din G4 (Vişegrad)? Are. Să vedem ce anume.
1. Decizia privind Ierusalimul urma să apară în contextul în care urma cu reuniunea la vârf între reprezentanţii diplomaţiei europene (Federica Mogherini), cei ai Marii Britanii, Franţei şi Germaniei cu omologul lor iranian în încercarea de a ajunge, cât mai rapid, la o poziţie de compromis comună care să le permită, în opoziţie totală cu decizia americană, să ducă mai departe „acordul nuclear“ cu Teheranul, pe un front comun cu Rusia şi China. Context în care decizia blocată de România, Ungaria şi Cehia avea rolul de mai uşura din tensiunile care ating acum un nivel dramatic în Orientul Mijlociu, transmiţând că nu va exista din partea europeană un nou factor de escaladare în raport cu întreaga lume musulmană. Împiedicând astfel unele state să se ralieze la apelul la violenţe difuzat deja de islamiştii extremişti care acuză Israelul că, beneficiind de sprijinul american şi al unor state europene, doreşte să captureze definitiv Oraşul Sfânt, deci şi simbolurile religioase ale lumii musulmane. (Mai multe detalii AICI)

Revista 22:

Dezacordul pe chestiunea iraniană între cele două maluri ale Atlanticului trebuie gestionat cu mare atenție și mai ales nu poate fi lăsat să scape de sub control, degenerând într-o spirală de sumă zero și mai ales pierzând din vedere marea temă a timpurilor noastre – revizionismele practicate de Rusia și China împotriva ordinii occidentale.
Retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul (cunoscut în varianta sa tehnică drept JCPOA – Joint Comprehensive Plan of Action), anunțată oficial de preledintele Donald Trump în urmă cu câteva zile, devenise pentru mulți observatori un deznodamant așteptat. Foarte probabil la acesta a contribuit și ascensiunea la Casa Albă a celui mai mare adversar al acordului – John Bolton (un fost ambasador al SUA la Națiunile Unite și un promotor înfocat al unilateralismului).
Până în ultimul moment Europa a încercat să-l convingă pe Donald Trump să nu dea curs promisiunilor din campanie. În timpul vizitei sale la Washington, Emmanuel Macron semnalase că vede în același mod comportamentul disruptiv al Iranului în Orient și vrea să lucreze alături de Statele Unite pentru “îndiguirea prezenței iraniene în regiune”, dar conservând acordul nuclear considerat parte din această arhitectură extinsă de “containment” a hegemoniei iraniene. Deși nu rezolvă chestiunea nucleară, JCPOA amâna și îngheța cel puțin până în 2025 parcursul nuclear al Iranului, când încep să fie ridicate și relaxate anumite restricții. Aici pare să fie mărul discordiei dintre puterile europene și administrația Trump – așa numitele “sunset clauses” – “pentru că permiteau Iranului să îmbogățească uraniu după ce restricțiile dispăreau”, declara un oficial al Departamentului de Stat. Pe celelalte chestiuni fundamentale care preocupau administrația Trump – rachetele intercontinentale, programul balistic cu rază mai scurtă de acțiune, comportamentul subversiv regional – optica europeană era destul de apropiată și se făcuseră progrese importante. Europa “recunoaște că problema Iranului crește ca magnitudine, în special problema balistică și cea a influenței maligne în regiune,” spunea în aprilie Wess Mitchell, Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Euroasiatice în timpul unei audieri în Congresul SUA. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Regizorul român Cristian Mungiu este anul acesta, la festivalul de film de la Cannes, “naşul” celei de-a 10 ediţii a lui “Fabrique Cinéma”. O secţiune patronată de Institutul francez ce sprijină emergenţa creaţiei din ţările emergente şi le permite totodată unor tineri cineaşti să fie invitaţi la Festival ca să ia contact cu confraţi mai cunoscuţi. Anul acesta au fost selecţionaţi 10 regizori, toţi din ţări africane, sud-americane sau asiatice cu excepţia unuia singur din Europa.
In interviul pe care ni l-a acordat, Cristian Mungiu ne spune că «misiunea lui este să asigure o vizibilitate acestor tineri cineaşti» dar totodată să «intre în dialog cu ei». El spune apoi că «aceşti cineaşti vin cu poveşti foarte puternice care vin din zone din care noi nu aflăm de obicei mare lucru. Franţa, prin instituţiile ei, a considerat că face parte din misiunile ei să încurajeze apariţia unor astfel de proiecte, mai ales în contextul Festivalului de la Cannes».
Dealtfel, mai spune Cristian Mungiu, «anul ăsta la Cannes sunt selectate în diversele secţiuni, primele filme care acum zece ani au beneficiat de sprijinul Fabrique Cinéma. Nu pot să le dau sfaturi pentru că nu pot şti mai bine decât ei ce vor să facă cu filmul lor, dar încerc să le pun întrebări şi să-i ajut pe chestiuni specifice pe care le au fiecare dintre ei. Aştept să-şi clarifice lucrurile pe care le au de zis şi cum vor să zică lucrurile astea. In cinema astăzi este important să găsim un punct de vedere care să ne aparţină. Ii încurajez foarte mult să se gândească pentru cine fac filmele astea şi cum vor ajunge ele la spectatori, la publicul căruia i l-au destinat. Unii dintre ei au întrebări despre scenariul lor, alţii despre post-producţie, unii vor să cunoască producători pe care poate eu pot să-i recomand, etc.».
Intrebat despre absenţa filmelor româneşti, cel puţin din secţiunile importante ale acestei ediţii a Festivalului de la Cannes, Cristian Mungiu ne spune «nu sunt nici filme britanice anul acesta; anul trecut nu au fost italieneşti. Să ne amintim că sunt doar 21 de pelicule din care 4-5 franceze iar restul respectă un soi de repartizare teritorială. Nu e nicio tragedie că nu e nici un film românesc la Cannes dar în acelaşi timp, cu atât mai mult trebuie să apreciem că acum doi ani au fost două filme în cursă pentru La Palme d’or. Atunci ni se părea ceva normal, care se poate întâmpla la fiecare ediţie dar nu e deloc aşa simplu. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.