Tensiunile provocate de reducerea contribuţiei Turciei şi a Rusiei la bugetul Consiliului Europei nu ar trebui să aibă niciun impact asupra funcţionării Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), au asigurat joi responsabili ai Curţii, citaţi de AFP.
'Suntem în discuţie cu Comisia de finanţe şi Curtea rămâne un domeniu prioritar', a asigurat Roderick Liddell, grefierul Curţii, în cadrul conferinţei de presă anuale a preşedintelui Guido Raimondi, la sediul CEDO de la Strasbourg, scrie agerpres.ro.
Citește și: Mare atenție! Cum fentează dezvoltatorii imobiliari legea prin programul Prima Casă
'Nu aş vrea să fie reduse efectivele, pentru că ne-ar fi greu să lucrăm cu mai puţin personal', a avertizat el. 714 agenţi şi judecători activează în prezent la CEDO, conform datelor furnizate de Curte.
Turcia a decis să înceteze să mai fie un contributor major în 2018 şi şi-a redus cota anuală la bugetul Consiliului Europei, de la 33 la 13 milioane de euro.
Citește și: S-a aflat! Care este prețul real pe care Hagi l-a plătit pentru fiul său, Fiorentinei
Rusia - un alt contributor major, de acelaşi nivel cu Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie - a alocat doar o treime din contribuţia sa în 2017 şi nu a oferit niciun indiciu cu privire la intenţiile sale pentru anul 2018. Moscova ar urma să deblocheze la sfârşitul lunii februarie prima parte a contribuţiei sale la bugetul pe anul 2018.
'Dacă Rusia nu îşi va plăti contribuţia de 33 de milioane de euro, bugetul Consiliului Europei riscă să aibă o gaură de 50 de milioane de euro. Asta e mult', a spus reprezentantul unui stat membru.
Citește și: Dan Negru a spus tot! Unde a făcut luna de miere și cine i-a făcut cadou vacanța de lux
Moscova şi-a îngheţat contribuţia în iunie 2017 în semn de protest faţă de suspendarea, în aprilie 2014, a dreptului de vot pentru delegaţia rusă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din cauza anexării Crimeii de către Rusia.
În 2017, CEDO, care asigură punerea în aplicare a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, a judecat aproape 86.000 de plângeri venite din 47 de state membre ale Consiliului Europei, o creştere de 123% faţă de 2016. Plângerile introduse de rezidenţii turci practic s-au triplat, de la 8.300 în 2016 la aproape 26. 000 în 2017, precizează CEDO.
Citește și: Achiziție neașteptată: Ce companie va cumpăra gigantul Wizz Air .
Comentează