Cehia - Doi morţi şi două persoane în stare critică, în urma unei scurgeri de gaze toxice la o uzină de tratarea apei în oraşul Pilsen

Autor: George Traicu

Publicat: 18-06-2021

Actualizat: 18-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Două persoane au murit, iar alte două se aflau în stare critică, în urma unei scurgeri a unui gaz toxic, vineri, într-o uzină de tratarea apei, în oraşul Pilsen, în vestul Cehiei, au anunţat salvatorii, relatează AFP, potrivit news.ro

Salvatori au fost chemaţi să acorde îngrijiri unui număr de patru persoane care se aflau în stare de inconştienţă, otrăvite cu un gaz necunoscut., declară AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă regionale, Maria Svobodova.

”Ele au fost transportate la spital în stare critică”, precizează ea.

”Din nefericire, două persoane au murit”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter poliţia.

Poliţia anunţă că a dechis o anchetă cu privire la cauzele acestui accident.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri