Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cehii care au fost diagnosticați cu COVID-19 vor putea vota din maşină în secţii speciale în alegerile regionale şi pentru Senat

Inquam Photos/ Octav Ganea
alegeri locale 2020 vot

Cehii care au fost testaţi pozitiv la coronavirus pot vota din maşini în cele 78 de secţii de vot deschise miercuri special pentru ei în cadrul alegerilor regionale şi pentru Senat, transmit dpa şi Reuters.

Persoanele cu coronavirus aflate în carantină îşi pot exprima anticipat votul în aceste secţii improvizate, fără a ieşi din maşini, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Şoc la PSD! După Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, alt lider intră la izolare

Comisiile electorale trebuie să poarte costume de protecţie şi primesc sprijinul armatei.

Capacitatea acestor secţii este de până la 16.000 de votanţi în total, dar în primele ore prezenţa a fost scăzută în multe locuri, după cum a relatat agenţia CTK.

Alegătorii cehi sunt chemaţi să desemneze, vineri şi sâmbătă, deputaţii în 13 consilii regionale, cu excepţia capitalei Praga, şi o treime dintre membrii Senatului, camera legislativă superioară.

Regiunile sunt dominate în prezent de partidele de la guvernare, ANO (populist) al premierului Andrej Babis şi social-democraţii.

Secţiile obişnuite de vot se vor deschide vineri, la ora locală 14.00 (12.00 GMT).

Citește și: Ludovic Orban, mesaj dur: ‘Interzicem tuturor organizaţiilor locale să facă vreo înţelegere sau vreo alianţă cu PSD’

Cehia nu are un sistem de vot prin corespondenţă.

Un sondaj realizat în septembrie de agenţia STEM a arătat că sprijinul faţă de ANO a scăzut la 28,4% faţă de 33,7% în luna mai. Partidul Piraţilor, de opoziţie, se menţinea la 12,8%, iar Democraţii Civici (centru-dreapta) înregistrau 10,6%.

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut îngrijorător în ultimele săptămâni, marţi fiind raportate 1.965 de cazuri. Bilanţul total a ajuns la aproape 67.850, iar al deceselor a depăşit 630.

Guvernul urmează să ia în discuţie miercuri declararea stării de urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.