Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cei de la PACT iau poziţie: Se opun modificărilor aduse legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR

CCR

PACT pentru România se opune ferm modificărilor aduse miercuri legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, potrivit cărora judecătorii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi preventiv şi nici trimişi în judecată decât cu votul a două treimi dintre ei, adică 6 dintre cei 9 judecători.

"Modificările prevăd şi alte privilegii pentru aceştia: dacă un judecător a fost numit pe un rest de mandat mai mic de cinci ani al unui coleg, el poate fi ales pentru încă un mandat întreg, de nouă ani; totodată, după expirarea mandatului, un judecător al CCR poate deveni avocat sau notar fără a mai da examen şi beneficiază de o pensie specială consistentă. Această 'superimunitate' acordată judecătorilor CCR a fost adoptată de Senatul României cu 81 voturi 'pentru', 19 voturi 'împotrivă' şi 4 abţineri. Ulterior, opoziţia parlamentară a anunţat că va contesta legea chiar la CCR", se arată într-un comunicat de presă remis vineri Agerpres de PACT.

PACT pentru România consideră că "superimunitatea" pe care majoritatea PSD-ALDE a acordat-o CCR încalcă alineatul (1) din art. 16 al Constituţiei României, care prevede că "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

"Adoptarea modificărilor aduse legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR de către Senat reprezintă de fapt o formă de mituire a judecătorilor Curţii, în condiţiile în care multe legi importante pentru majoritatea parlamentară, inclusiv cele privind funcţionarea Justiţiei, vor primi în curând un verdict de constituţionalitate. (...) Trăim într-o epocă a absurdului, în care 'superimunitatea' acordată CCR va fi judecată chiar de CCR. Este un prilej bun pentru judecătorii Curţii Constituţionale să înlăture suspiciunile de partizanat politic care le-au fost aduse de-a lungul timpului şi să demonstreze că se pot ridica la nivelul demnităţilor pe care le ocupă: instanţe supreme care veghează la respectarea Constituţiei României. Îmi exprim speranţa că aceştia nu vor cădea în capcana întinsă de majoritatea parlamentară, care le oferă practic o mită: imunitate în faţa legii în schimbul unor decizii favorabile", a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PACT.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.