Cei doi angajaţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova, trimişi în judecată

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 08-05-2017

Actualizat: 08-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cei doi angajaţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova acuzaţi de luare de mită au fost trimişi în judecată în stare de arest la domiciliu de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,în urma finalizării cercetărilor în dosarul penal în care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat activităţi de urmărire penală.

Potrivit unui comunicat al DGA, un registrator medical al Centrului de Transfuzii din Craiova este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), iar un asistent medical generalist la aceeaşi unitate medicală, de săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (4 acte materiale). "În fapt, la data de 15.03.2017, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Structura Centrală şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma activităţilor complexe de cercetare penală, au realizat prinderea în flagrant a lui M.C.C. (n.red.: asistent medical) în timp ce primea suma de 200 lei de la un investigator sub acoperire, pentru a furniza două unităţi de sânge necesare unui pacient în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale", se precizează în comunicat.

Conform comunicatului, în perioada noiembrie 2016 - martie 2017, asistentul medical în colaborare cu registratorul, pe fondul lipsei de sânge necesar intervenţiilor chirurgicale, a primit în repetate rânduri, de la aparţinători ai unor pacienţi internaţi la un spital din Craiova, precum şi de la investigatori sub acoperire ai DGA, diferite sume de bani pentru a facilita obţinerea respectivelor de unităţi de sânge, conform Agerpres.

Cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv de către Tribunalul Dolj, măsură menţinută şi de Curtea de Apel Craiova pe o perioadă de 30 zile, iar ulterior faţă de aceştia a fost luată măsura arestului la domiciliu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri