Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel de-al treilea sezon al serialului 'Absenţa', cu Stana Katic în rol principal, va fi difuzat de AXN începând cu 3 septembrie

movienews.ro
axn

Cel de-al treilea sezon al serialului „Absenţa”, cu Stana Katic în rol principal, va fi difuzat de AXN începând cu 3 septembrie, anunță news.ro.

Filmările pentru cel de-al treilea sezon au avut loc în Sofia.

Citește și: Avertisment dur! Doctor: ‘Vor fi și situații în care unii părinți își vor trimite copii la școală chiar cu febră’

Geoff Bell („Kingsman: The Secret Service”) şi Josette Simon („Wonder Woman”) s-au alăturat distribuţiei noului sezon care are 10 episoade şi va fi difuzat în fiecare joi, de la ora 23.00.

„Absenţa” urmăreşte povestea agentei FBI Emily Byrne care, în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, dispare fără urmă şi este declarată moartă. Şase ani mai târziu, este găsită într-o cabană în pădure, abia supravieţuind, fără vreo amintire despre ce i s-a întâmplat. Odată ce se întoarce acasă, află că soţul ei, agentul special Nick Durand (Patrick Heusinger), s-a recăsătorit şi fiul ei este acum crescut de altă femeie. Emily se trezeşte în curând implicată într-o nouă serie de crime.

Sezonul trei continuă povestea la trei luni de la evenimentele ce au marcat finalul sezonului secund. Emily este aproape de finalul perioadei de suspendare din cadrul FBI şi, în acelaşi timp se luptă din răsputeri pentru a fi cea mai bună mamă pentru Flynn. Atunci când unul din cazurile de care Nick (Patrick Heusinger) se ocupă ameninţă liniştea şi viaţa familiei pe care Emily încearcă cu disperare să o ţină unită, totul se schimbă. O călătorie periculoasă o poartă pe Emily departe de Boston, testând-o ca niciodată până acum. Însă tot acest drum o va forţa să înveţe din nou să aibă încredere, să iubească şi, într-un final, să realizeze care este cu adevărat locul şi rolul ei, după toate încercările prin care a trecut.

Citește și: Ludovic Orban îl face praf pe Alexandru Rafila: ‘Niciodată un guvern nu poate să impună aşa ceva’

Alături de Stana Katic, îşi reiau rolurile în noul sezon Patrick Heusinger („Jack Reacher 2: Never Go Back”), Neil Jackson („Westworld”, „Stargirl”), Matthew Le Nevez („The Widow”), Natasha Little („The Night Manager”), Paul Freeman („The Dogs of War”), Patrick McAuley („The Conjuring 2”) şi Christopher Colquhoun („Casualty”).

Serialul „Absenţa” este produs de Bizu Productions în parteneriat cu Gemstone Studios (parte a Sony Pictures Television), fiind creat de Gaia Violo şi Matt Cirulnick, pe baza unui scenariu pilot scris de Violo. Julie Glucksman, Stana Katic, William Pascoe şi Katia Adamik sunt producători executivi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.