Cel mai bizar experiment: Intre mit şi adevăr sinistru

Cel mai bizar experiment despre care se crede că a avut loc vreodată este cunoscut ca proiectul Rainbow sau Experimentul Philadelphia. Un coleg ne-a adus prin 1980 o copie xerox – a fost un şoc. Un sistem superperformant de camuflaj în plin război (anii 1940), când minele magnetice germane făceau ravagii în rândurile flotei aliate. O soluţie care să facă navele nedetectabile pentru aceste mine şi în general pentru sistemele radar şi sonar era degaussificarea (diminuarea/eliminarea unui câmp magnetic). O alta pornea de la cel mai spectaculos proiect al momentului – UFT, Unificarea Electromagnetismului cu Gravitaţia a lui Einstein: cu ajutorul unor câmpuri electromagnetice foarte puternice (fapt ce începea să devină plauzibil mai ales în urma rezultatelor spectaculoase ale lui Tesla), s-ar fi putut „îndoi” lumina în care era văzută nava şi chiar spaţiu-timpul din jurul navei, făcând-o astfel pe aceasta, în ambele cazuri, invizibilă. US Navy a primit numeroase întrebări legate de rolul jucat de ONR – oficiul său de cercetare în PE. Într-un răspuns din 8 septembrie 1996, Departamentul Marinei din Arlington îşi recunoaşte interesul şi menţionează o carte a lui Morris K. Jessup (1955 – The Case for UFO’s), trimisă în 1956 de un anonim. Convocat la ONR, Jessup îl identifică pe acesta drept Carlos Allende, care îi spusese şi lui că fusese martor (de la bordul navei comerciale „SS Andrew Furuseth”) la ceea ce avea să primească numele de „Experimentul Philadelphia”. Aşa se vorbeşte prima oară despre dispariţia navei Eldridge din rada portului Philadelphia, apariţia ei la Norfolk, Virginia (aprox. 500 km) şi reapariţia la Philadelphia. Tot aici se avansează ideea că „baza ştiinţifică” a Experimentului a fost UFT şi se vorbeşte despre efecte cumplite asupra echipajului… Încheierea documentului ONR („Information Sheet: Philadelphia Experiment”) este însă fermă: „ONR nu a realizat niciodată vreun fel de cercetări privind invizibilitatea, nici în 1943, nici la o altă dată. Ţinând seama de nivelul actual al cunoaşterii ştiinţifice, cercetătorii ONR nu cred că un astfel de experiment ar fi posibil, în afară de SF.” Să presupunem deci că totul este inventat, o simplă fantezie. S-ar putea însă face un asemenea experiment? Şi ce ar însemna el? Ce a însemnat de fapt Experimentul? US Navy admite că „s-a lucrat” asupra navei Eldridge, dar că activităţile s-au limitat la înfăşurarea de cabluri în jurul carenei pentru anularea câmpurilor magnetice ale navei, făcând-o astfel „invizibilă” minelor magnetice inamice. Există însă speculaţii că se testau şi alte tehnici, ca de exemplu echiparea navei cu un generator de înaltă frecvenţă care să încălzească aerul înconjurător în aşa măsură, încât să creeze un miraj, o ceaţă verzuie care să „ascundă” nava de ochii observatorilor. Evident, un asemenea generator poate fi invocat şi ca sursă a manifestărilor anormale, fizice şi mintale, ale echipajului, mai ales ţinându-se seama de proximitatea generatorului. Proiectul se spune că ar fi fost o continuare a studiilor începute în anii 1930 la Universitatea din Chicago (?) şi apoi mutate (?) la Institutul de Studii Avansate de la Princeton (1936), sub conducerea lui Nikola Tesla (deşi nu există nici o dovadă că Tesla ar fi fost asociat în vreun fel cu această echipă!). Căruia i s-ar fi oferit orice pentru a testa rezultatele. Tesla a cerut o navă de război şi i s-a dat una fără echipaj (1940). A făcut-o să dispară şi să reapară folosind două bobine foarte puternice (75 kVA). A fost programat un nou test dar, conştient de pericolul prezenţei umane la bord în timp ce bobinele funcţionau, Tesla a cerut timp suplimentar. I s-a refuzat şi atunci a sabotat testul, iar apoi a demisionat şi a părăsit proiectul (1942). Dar ce s-a întâmplat cu Eldridge, nava din „poveştile” care durează, iată, de peste 60 de ani? Pentru că toate acestea nu pot explica dispariţia/reapariţia lui Eldridge (inclusiv prezenţa „intermediară” la Norfolk), indiferent care este intervalul de timp despre care vorbim – minute, ore, o zi întreagă… Şi nici anomaliile extreme ale marinarilor, inclusiv „încorporarea” lor în carena navei şi chiar dispariţia lor definitivă. Relatări care, evident, nu pot fi verificate vorbesc despre două teste. Unul în care nava nu a mai fost văzută dar a rămas vizibilă amprenta sa pe apă şi celălalt în care dispariţia a fost efectivă. În ambele cazuri s-au observat perturbări severe, fizice şi mai ales mentale, ale oamenilor. În primul test (22 iulie 1943, 09.00), s-au pornit generatoarele, câmpul a început să crească la bord şi o ceaţă verzuie a început să înconjoare nava, făcând-o invizibilă. (Culoarea se datorează probabil fenomenului de bioluminescenţă – emisia de pulsuri scurte de lumină în urma imploziei bulelor de lichid excitate cu sunete). Apoi ceaţa a dispărut şi Eldridge odată cu ea. Invizibilitate totală! După 15 minute, s-a ordonat oprirea generatoarelor. Ceaţa a reapărut puţin câte puţin şi, odată cu ea, şi nava. Cu manifestările deja menţionate ale echipajului. Preluare: www.stiintasitehnica.com

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!