UPDATE Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 50 au fost rănite sâmbătă în două atentate sinucigaşe simultane într-o piaţă aglomerată din Bagdad, acesta fiind cel mai sângeros atac din octombrie în capitala irakiană ce a avut loc cu câteva ore înainte de celebrarea Anului Nou, relatează AFP.
Potrivit poliţiei, numărul morţilor a ajuns la 27, iar cel al răniţilor la 52. Bilanţul anterior era de 18 morţi şi 38 de răniţi.
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite sâmbătă într-un dublu atentat cu bombă ce a avut loc într-o piaţă din Bagdad, acesta fiind cel mai sângeros atac din ultimele peste două luni din capitala irakiană, potrivit unor surse ale poliţiei, citate de AFP.
''Sunt 18 morţi şi 38 de răniţi'', a declarat un colonel de poliţie, scrie agerpres.ro.
Citește și: Gigi Becali a TURBAT: Ce nume vrea să pună echipei sale de fotbal
Potrivit unui înalt responsabil al Ministerului irakian de Interne, bilanţul ar fi de 19 morţi şi 45 de răniţi.
Precedentul atac sângeros din Bagdad a avut loc la jumătatea lunii octombrie, când un kamikaze şi-a detonat încărcătura explozivă în mijlocul unei ceremonii funerare într-un cartier şiit, omorând cel puţin 34 de persoane.
Citește și: Vești TRAGICE despre regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a
Dublul atentat de sâmbătă a avut loc în piaţa foarte frecventată Al-Sinek, din centrul Bagdadului.
Atacul nu a fost revendicat, dar gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) revendică majoritatea atentatelor sinucigaşe şi a atacurilor cu bombă comise la Bagdad şi în restul ţării.
Comentează