Cel puţin 127 de persoane şi-au pierdut viaţa în Zimbabwe şi în Mozambic în timpul trecerii ciclonului tropical Idai, iar multe altele au fost date dispărute duminică în aceste două state din sudul Africii, devastate de inundaţii şi de vânturi intense, informează AFP preluată de Agerpres.
Numărul persoanelor decedate în centrul Mozambic a crescut la 62, în timp ce în Zimbabwe autorităţile au anunţat 65 de morţi, în estul ţării.
Ministrul mozambican al Mediului, Celson Correia, a declarat pentru AFP de la Beira că "62 persoane au murit" în districtele Bera şi Dondo. "Vom avea cu siguranţă un bilanţ mai mare" după trecerea ciclonului care a lovit această ţară joi, înainte de a afecta Zimbabwe.
"Cred că este vorba de cea mai gravă catastrofă naturală care a lovit Mozambicul. Totul este distrus. Prioritatea noastră este să salvăm vieţi omeneşti", a declarat oficialul pe aeroportul din Beira, redeschis duminică după fusese închis din cauza ciclonului.
În Zimbabwe, salvatorii nu pot ajunge în zonele afectate de trecerea ciclonului, iar condiţiile meteo nefavorabile au împiedicat elicopterele militare să ajute victimele.
"Până în prezent, 65 de persoane şi-au pierdut viaţa", a declarat pentru AFP la telefon Joshua Sacco, un deputat din districtul Chimanimani (est) - cel mai afectat de dezastru. "Există probabil 150 - 200 de persoane dispărute", a adăugat el.
Majoritatea celor dispăruţi erau funcţionari într-un complex rezidenţial care a fost complet inundat.
Duminică, armata din Zimbabwe a ajutat la salvarea a circa 200 de elevi, cadre didactice şi angajaţi ai unei şcoli care rămăseseră blocaţi la Chimanimani. Grupul a trebuit să străbată drumurile pline de apă şi noroi pe o distanţă de 4 kilometri pentru a ajunge într-un loc sigur, potrivit unui fotograf AFP.
Trei sute de persoane din tabăra de refugiaţi Tongogara (sud-est) au fost afectate de ciclon, iar 49 de case au fost avariate.
De asemenea, vânturile puternice au rupt acoperişul închisorii din Masvingo (sud), potrivit postului de televiziune ZBC deţinut de stat.
Drumurile au devenit impracticabile, iar podurile au fost distruse de inundaţii, potrivit fotografului AFP.
Conform ONU, peste 100 de persoane sunt date dispărute în Zimbabwe şi circa 10.000 au fost afectate de ciclon.
Preşedintele Emmerson Mnangagwa a efectuat o vizită la Abu Dhabi unde a declarat stare de catastrofă naturală în Zimbabwe.
Cel puţin 127 de victime în Mozambic şi Zimbabwe, în urma ciclonului Idai
Articole Similare

3
Tensiuni în creștere: China își trimite armata pentru a face exerciții cu foc real în jurul Taiwanului
3

206
'Trump se va îmbolnăvi grav, iar Maduro va fugi din Venezuela': șamanii din Peru fac predicții-șoc pentru 2026
206

26
Violența sexuală împotriva copiilor din Republica Democrată Congo este sistemică și în creștere - raport UNICEF
26

476
Rușii cer Occidentului să recunoască faptul că ei dețin inițiativa strategică în Ucraina / Urmează o răzbunare pentru tentativa de atac asupra reședinței lui Putin
476

372
Dispută publică între aliați: președintele Israelului îl contrazice pe Trump în cazul grațierii lui Netanyahu
372

34
O schemă de încurajare a alpiniștilor să își aducă deșeurile de pe Muntele Everest a fost abandonată
34

137
Donald Trump amenință că îl va da în judecată pe Jerome Powell și că luna viitoare îi va găsi un înlocuitor
137

1.103
Pumnul de fier al Washingtonului: armata SUA distruge terminale maritime ale Venezuelei. Trump confirmă atacul
1.103

627
Situație explozivă în Iran: proteste masive, după prăbușirea dramatică a monedei naționale
627

49
Donald Trump a avertizat că nedezarmarea Hamas va avea consecințe cu adevărat îngrozitoare
49

782
Gestul misterios din portretele de epocă: de ce liderii vremii își ascundeau mâna în vestă
782

36
Guvernul britanic a refuzat să recunoască Somaliland drept stat independent
36

347
VIDEO Trump și Netanyahu, față în față la Mar-a-Lago: negocieri pentru Gaza și semnal de forță trimis către Iran
347

















Comentează