Cel puţin 18 persoane moarte în nord-estul Indiei, lovite de trăsnet sau blocate în clădiri surpate, începând de luni, în urma unor ploi torenţiale musonice

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-06-2025 21:59

Actualizat: 19-06-2025 00:59

Article thumbnail

Sursă foto: Ziua de Cluj


Cel puţin 18 persoane au murit începând de luni în Gujarat, din cauza unor ploi torenţiale legate de muson, anunţă miercuri Guvernul acestui stat din nord-estul Indiei, relatează AFP, potrivit news.ro

”Optsprezece persoane au murit în incidente legate de ploi, iar alte zeci care trăiesc în zone situate la joasă altitudine au fost salvate”, a anunţat într-un comunicat Guvernul.

Din cauza unor precipitaţii puternice care urmează să aibă loc în zilele următoare, ministrul-şef al Gujarat, Bhupendra Patel, a trecut în revistă măsurile luate de către acest stat.

Comisarul însărcinat cu situaţii de urgenţă în Gujarat, Alok Kumar Pandey, a confirmat că 18 persoane au murit după ce au fost lovite de trăsnet sau au fost blocate în clădri care s-au surpat.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în India pe timpul musonului, din iulie şi până în septembrie.

Cercetători estimează că modificările climatice agravează frecvenţa, intensitatea şi carecaterul imprevizibil al acestor fenomene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri