Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin 210 protestari au fost ucişi în America Latină în 2019, spune un raport al Amnesty

saymawaleh.com
amnesty international

Cel puţin 210 persoane au fost omorâte în proteste de-a lungul Americii Latine anul trecut, în contextul în care democraţii stabile până acum precum Chile, Bolivia sau Columbia au căzut în haos, a transmis Amnesty International într-un raport făcut public joi, potrivit DPA, citată de news.ro.

Dintre persoanele omorâte în demonstraţii antiguvernamentale în regiune, 83 de cazuri s-au înregistrat în Haiti, 47 în Venezuela, 35 în Bolivia, 31 în Chile, opt în Ecuador şi şase în Honduras, a precizat Amnesty.

"În 2019 s-a produs un nou atac asupra drepturilor omului în mare parte din Americi, cu lideri intoleranţi şi tot mai autoritari care au folosit tactici tot mai violente pentru a-i împiedica pe oameni să protesteze", a declarat directoarea Amnesty pentru Americi, Erika Guevara-Rosas.

Citeşte şi: ICCJ stabileşte termen de două luni în procesul lui Mircea şi Vlad Cosma, în care trebuie să stabilească definitiv unde se va rejudeca dosarul

Oamenii au ieşit în stradă în oraşele din America Latină pentru o varietate de motive în 2019. În Ecuador şi Chile, demonstraţiile în masă au început cu un protest împotriva unei propuneri de a elimina subvenţia pentru combustibil şi, respectiv, împotriva scumpirii biletelor la metrou.

În Bolivia, protestatarii şi-au exprimat furia împotriva insistenţei fostului preşedinte Evo Morales de a rămâne la putere. În Venezuela, oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de criza economică fără precedent, pentru care îl consideră vinovat pe preşedintele Evo Morales.

"Am văzut cum tinerii s-au răsculat şi au cerut schimbări în regiune, declanşând proteste la scară mare. Curajul lor în faţa represiunii dure a statului ne dă speranţă şi arată că generaţiile viitoare nu vor fi intimidate", a spus Guevara-Rosas.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.