Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin zece studenţi ucişi într-un atac armat la Universitatea din Kabul, Afganistan

tw
Kabul 3

Cel puţin zece studenţi au fost ucişi luni într-un atac al unor bărbaţi înarmaţi la Universitatea din Kabul, au declarat o sursă de rang înalt din guvernul afgan şi martori ai tragediei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Atacatorii i-au vizat pe studenţi şi au tras asupra lor în timp ce tinerii fugeau pentru a scăpa cu viaţă, a declarat un martor.

"Trăgeau în fiecare student pe care îl vedeau", a declarat Fathullah Moradi pentru Reuters, precizând că el a reuşit să scape printr-una dintre ieşirile universităţii împreună cu un grup de prieteni.

Talibanii au anunţat că luptătorii lor nu au fost implicaţi în atac. Niciun alt grup nu a revendicat până acum responsabilitatea.

Martorii au declarat că atacul a avut loc după o explozie în zonă.

Citește și: DOSAR 'Ăia 3.045.000 euro cad cu toții, nu rămâne așa în pom', îl asigura ofițerul Fleancu pe afaceristul Bogdan Savin, legat de expertiza din dosarul său penal

"Cel puţin zece morţi şi mulţi alţi răniţi", a declarat un oficial guvernamental sub protecţia anonimatului. Conform unei surse din poliţie citate de Reuters, cel puţin 15 persoane au fost rănite în atac.

Potrivit AFP, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, 25 de persoane au fost ucise sau rănite în atacul armat. El a mai precizat că au fost implicaţi trei atacatori, doi ucişi de forţele de securitate şi unul care s-a aruncat în aer detonând vesta cu explozibili aflată asupra sa.

Principalul reprezentant civil al NATO în Afganistan, Stefano Pontecorvo, a condamnat atacul.

"Este al doilea atac asupra instituţiilor educaţionale din Kabul în ultimele zece zile. Copiii şi tinerii din Afganistan trebuie să se simtă în siguranţă când merg la şcoală", a declarat el într-un comunicat.

Un atac de luna trecută asupra unui centru educaţional din Kabul s-a soldat cu 24 de morţi, majoritatea elevi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.