Cele 11 persoane reţinute de poliţiştii din Argeş pentru tăiere ilegală şi furt de arbori, în urma unor percheziţii efectuate în mai multe localităţi din nord-estul judeţului, au fost puse joi sub control judiciar.
Judecătoria Câmpulung Muscel a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, dispunând în schimb măsura controlului judiciar pentru 60 zile, timp în care inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii. "Supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar se realizează de către Secţia de Poliţie nr. 16 Valea Mare Pravăţ - Postul de Poliţie Bughea de Sus. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt reţinuţi în altă cauză", se mai menţionează în hotărârea instanţei.
Decizia Judecătoriei Câmpulung Muscel poate fi contestată la Tribunalul Argeş, în termen de 48 de ore de la comunicare. Poliţiştii din Câmpulung Muscel au reţinut miercuri seară, după mai multe ore de audieri, 11 persoane suspectate de tăiere ilegală şi furt de arbori. Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Trei autoutilitare şi 29 de căruţe au fost ridicate de poliţiştii argeşeni, în urma percheziţiilor care au avut loc în comunele Bughea de Sus, Albeştii de Muscel şi Rucăr, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, au mai fost ridicate pentru cercetări 54 de motofierăstraie, 11.500 de lei, 3.500 de euro, 40 de metri cubi de lemn în valoare de aproximativ 14.800 de lei şi 9 metri cubi de cherestea în valoare de aproximativ 6.300 de lei. În urma descinderilor, 24 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung Muscel pentru audieri.
Poliţiştii argeşeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel, au efectuat miercuri, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, 40 de percheziţii domiciliare într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori şi complicitate la furt de arbori, conform Agerpres. "Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2016 - martie 2017, persoanele vizate ar fi tăiat ilegal peste 5.200 de arbori, respectiv cantitatea de aproximativ 1.235 metri cubi, în valoare de peste 163.000 de lei, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat materialul lemnos", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Comentează