Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cele mai căutate destinaţii de sărbători au fost Mauritius sau Maldive iar românii înstăriţi fac din ce în ce des vacanţe de lux

www.worldatlas.com
Mauritius

Tot mai mulţi români cu venituri peste medie optează pentru vacanţe de lux, iar la nivelul anului trecut, aproximativ 10% din vânzările touroperatorului Eturia au fost pe acest segment, a declarat pentru News.ro, Daniela Shah, co-fondator al companiei, care precizează că un turist în destinaţii sau hoteluri de lux primeşte croaziere la apus, cine gătite de mari chefi chiar în faţa sa, mici atenţii pregătite în fiecare cameră, baie în piscine de tip infinity sau majordom privat, potrivit news.ro.

"În 2019, aproximativ 10% din vânzările Eturia au fost reprezentate de vacanţele luxury. Iar când spunem vacanţe de lux, luăm în calcul faptul că astăzi acest concept depăşeste simpla etichetare a unui serviciu turistic de cinci stele şi se mută către experienţa directă a turistului cu tot ce înseamnă mediul vacanţei. Luxul este greu de definit pentru ca înseamnă unicitate sau mai bine spus o experienţă exclusivistă, mulată pe fiecare călător în parte", a declarat pentru News.ro, Daniela Shah,  co-fondator al companiei.

Ea a enumerat şi câteva astfel de locuri.

Citește și: BREAKING Gheorghe Dincă, amenințat cu moartea și huiduit la Tribunalul Olt

"În 2019, – am observat o tendinţă clară printre preferinţele românilor spre Maldive, Mauritius, Thailanda, Tanzania şi Seychelles. Turiştii care au dorit să-si răsfeţe simţurile, să înţeleagă mai bine ce înseamnă luxul în vacanţă şi să se bucure din plin de el au optat pentru relaxare la Constance Prince Maurice, St. Regis, Royal Palm Beachcomber sau Four Seasons din Mauritius”, spune Daniela Shah.

De asemenea, pentru Valentine's Day, ea le recomandă îndrăgostiţilor un sejur all inclusive în Maldive.

"Iar îndrăgostiţilor care vor să-şi ofere o experienţă unică de Valentine's Day le recomandam  un sejur all inclusive în Maldive, cu cazare în vile pe plajă sau în bungalowurile de pe apă cu vedere chiar spre grădina de corali a oceanului, transfer privat cu şalupa rapidă sau hidroavionul. Pot alege între Raffles, Six Senses, Dusit Thani, Milaidhoo Island Resort, Lux North Ari Atol, Constance Halaveli sau JA Manafaru", a adăugat aceasta.

Întrebată ce servicii primeşte un turist în destinaţii/hoteluri de lux care fac diferenţa, Daniela Shah enumeră: croaziere la apus, cine în doi special organizate, cine gătite de mari chefi chiar în faţa ta, degustări de vinuri rare, mici atenţii pregătite în fiecare cameră cu mesaje de bun-venit, spa-uri dintre cele mai dotate şi piscine de tip infinity, atmosfera intimă, restaurante à la carte de primă clasă şi chiar cu stele Michelin, camere spaţioase cu piscine private sau jacuzzi, majordom privat, teren de golf, muzică live (piano bar, jazz bar), posibilitatea unor experienţe unice în decoruri de poveste.

"Acestea sunt doar câteva dintre serviciile care transformă orice vacanţă într-una preţioasă, specială, care poate parea fantezistă. Dar, ca să se diferenţieze ca o vacanţă luxury, serviciile se vor personaliza în funcţie de dorinţele fiecărui turist în parte", precizează Daniela Shah.

Când etichetam o vacanţă ca fiind de "lux", fiecare călător o percepe altfel, afirmă ea, şi asta deoarece luxul este din ce în ce mai subiectiv, mai versatil, evoluând odată cu gusturile turiştilor, cu schimbările culturale ce sunt atât de diferite dintr-o parte în cealaltă a lumii, cu dezvoltarea tehnologiei, cu accesibilizarea unor destinaţii sau activităţi sau cu menţinerea lor în planul celor "ascunse".

"Şi avem un exemplu concret: în anii ’80 luxul însemna grandoare prin spaţii imense cu detalii aurite, coloane greceşti, încăperi încărcate cu tot felul de obiecte extrem de scumpe; astăzi, înseamnă discreţie, design minimalist, spaţii primitoare, dar autentice care oferă un confort suprem. Astăzi, luxul din cultura occidentală se defineşte prin sentimentul de extraordinar. Când etichetăm orice serviciu turistic cu cinci stele, fie el hotel, transfer, restaurant sau activitate distractivă, trebuie să ţinem cont că în ziua de azi, având Instagramul la picioare, nimic nu mai este atât de surprinzător la o primă vedere, deci nici călătorului iubitor de exclusivism nu-i vor fi suficiente aceste stele", mai spune aceasta.

Astfel că tot conceptul "luxury" se mută către experienţa directă a turistului cu tot ceea ce înseamnă mediul vacanţei: ea trebuie să fie cât mai veridică, să-i îmbrăţişeze simţurile la orice pas, să-i aducă zâmbetul pe buze la întâlnirea cu personalul care se ocupă de resort sau de tururi, personal învăţat să anticipeze nevoile fiecărui oaspete şi să-i ofere o bucurie concretă, unică.

"Luxul e greu de definit acum pentru că înseamnă unicitate, adică o experienţă mulată pe fiecare călător în parte: să obţină orice vrea, oricând vrea. Bineînţeles, acest răsfăţ deosebit vine întotdeauna cu un cost generos. Partea minunată a lui este că poate exista aproape în orice destinaţie a lumii. De exemplu, o vizită la Machu Picchu nu este o experienţă de lux. Însă, dacă stai în Machu Picchu Lodge, singurul resort de lângă faimosul sit arheologic, vei fi printre cei câţiva privilegiaţi să vadă răsăritul şi apusul peste lumea incaşă. Acesta este momentul în care luxul devine o emoţie incomparabilă, personală, o amintire de-o viaţă", mai precizează Daniela Shah.

Mai mult, dincolo de resorturile de cinci stele, zborurile de linie sau excursiile opţionale care mai de care mai extravagante (scufundări, plimbări private cu catamaranul, cursuri de dans/gătit/sculptat fructe), ceea ce încununează o destinaţie de lux sunt experienţele prin care călătorul este desfătat la destinaţie: "serviciile discrete şi impecabile, atmosfera creată prin atenţia la cele mai mici detalii, pasiunea pentru exclusivism a personalului, posibilitatea creării excentricului indiferent de costuri”, adaugă ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.