Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cele mai ieftine produse din UE se vând în România și Bulgaria

newmoney.ro
preturi supermarket

România și Bulgaria au avut cele mai mici preţuri de consum din Uniunea Europeană în 2021, potrivit cifrelor publicate marţi de Eurostat, scrie Agerpres

Conform acestor date, în 2021, nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii varia foarte mult în UE, însă cele mai mici preţuri s-au înregistrat în Bulgaria şi România (ambele fiind la 56% din media UE).

În 2021, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca şi Irlanda (ambele 140% din media UE). Aceste două state membre UE au fost urmate de Luxemburg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%). La polul opus, cele mai mici preţuri au fost în Polonia (60% din media UE), România şi Bulgaria (ambele la 56% din media UE).

Nivelul preţurilor pentru restaurante şi hoteluri era de aproape 3,4 ori mai mare în cea mai scumpă ţară membră UE decât în cea mai ieftină. Nivelul preţurilor la "restaurante şi hoteluri" a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% în România şi 62% în Ungaria, până la 155% din media UE în Danemarca, 137% în Suedia şi 133% în Finlanda.

Pe locul al doilea în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205% din media UE), urmată de Finlanda (173%), Suedia (136%), Danemarca şi Franţa (ambele 134%). Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse.

Alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt cele mai ieftine în România (69% din media UE) şi Polonia (72%), iar cele mai scumpe în Luxemburg (125% din media UE), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%). Bulgaria este printre statele cu cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi non-alcoolice, cu 69,3% din media UE.

Îmbrăcămintea este categoria de produse unde diferenţele între statele membre UE sunt cele mai mici, variind între 76% din media UE în Bulgaria şi până la 134% în Danemarca.

La echipamentele pentru transport personal se înregistrează de asemenea diferenţe mici de preţuri între statele membre, cele mai ieftine fiind în Polonia (81% din media UE), iar cele mai scumpe în Danemarca (138%).

Diferenţele de preţ sunt de asemenea limitate la produsele electronice de consum, de la 88% din media UE în Polonia la 113% în Ţările de Jos.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.