Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cele mai inovatoare universități din Europa în 2017/ ANALIZA

pixabay.com
universitate biblioteca

Principalele centre educaționale din Europa tind să fie găzduite de orașe importante precum Londra, Berlin și Paris. Dar inima inovației europene nu este o metropolă majoră, ci un mic oraș din regiunea Flandra din Belgia. Aceasta este concluzia celui de-al doilea clasament anual al celor mai inovatoare universități din Europa, realizat de Reuters. Lista identifică și clasifică instituțiile de învățământ care fac cel mai mult pentru a promova știința, a inventa noi tehnologii și a contribui la stimularea economiei globale, relatează agerpres.

Conform acestui clasament publicat la 3 mai, cea mai inovatoare universitate din Europa, pentru al doilea an consecutiv, este KU Leuven din Belgia. Această instituție de aproape 600 de ani a fost fondată de papa Martin al V-lea, dar în prezent este mai bine cunoscută pentru tehnologie decât pentru teologie: KU Leuven menține una dintre cele mai mari organizații independente de cercetare și dezvoltare din lume. În anul fiscal 2015, cheltuielile pentru cercetare ale acestei universități au depășit 454 milioane de euro și portofoliul său de brevete include în prezent 586 de familii active, fiecare reprezentând o invenție protejată în mai multe țări.

Cum poate o universitate catolică relativ mică să depășească în materie de inovații instituții mai mari și mai bine cunoscute din Europa? KU Leuven a câștigat primul loc în clasament în parte prin producerea unui mare număr de invenții influente. Cercetătorii săi prezintă mai multe brevete decât majoritatea celorlalte universități de pe continent, iar cercetători din afara acestui centru citează frecvent invențiile KU Leuven în propriile lor cereri de brevet. Acestea sunt criterii cheie în clasamentul Reuters al celor mai inovatoare universități din Europa, care a fost realizat în colaborare cu Clarivate Analytics și care s-a bazat pe date de proprietate și analiza unor indicatori precum înregistrări de brevete și referințe bibliografice.

Cea de-a doua cea mai inovatoare universitate din Europa este Imperial College London, instituție ai cărei cercetători au fost responsabili pentru descoperirea penicilinei, dezvoltarea holografiei și inventarea fibrei optice. Locul al treilea este ocupat de Universitatea din Cambridge, care a fost asociată cu 91 de laureați ai premiilor Nobel de-a lungul istoriei sale de 800 de ani. Iar instituția de pe locul al patrulea, Universitatea Tehnică din München, a dus la crearea a peste de 800 de companii din 1990, inclusiv o varietate de startupuri high-tech în diverse industrii, precum energie regenerabilă, semiconductori și nanotehnologie.

În general, aceleași țări care domină politica și afacerile europene domină și clasamentul celor mai inovatoare universități din Europa. Universitățile germane reprezintă 23 din cele 100 de instituții de pe listă, mai mult decât orice altă țară, iar Marea Britanie se află pe locul al doilea, alături de Franța, fiecare cu câte 17 instituții. Dar aceste trei țări sunt, de asemenea, printre cele mai populate și bogate pe continent. Raportându-ne la acești factori, constatăm că țările cu populații mult mai mici și economii modeste le depășesc adesea pe cele mari.

Republica Irlanda are doar trei școli în această listă, dar, cu o populație de mai puțin de 5 milioane de locuitori, aceasta se poate lăuda cu mai multe universități inovatoare pe cap de locuitor în top 100 decât orice altă țară din Europa. Pe aceeași bază pe cap de locuitor, a doua țară cea mai inovatoare pe listă este Danemarca, urmată de Belgia, Elveția și Olanda. Germania, Marea Britanie și Franța se situează în mijloc, ceea ce ar putea indica faptul că performează mai puțin decât vecinii lor mai mici. Având în vedere calculul pe cap de locuitor, niciuna dintre aceste țări nu deține nici măcar jumătate din cât are Irlanda. 

Aceleași tendințe se observă dacă ne uităm la economiile naționale. Potrivit Fondului Monetar Internațional, în 2016 Produsul Intern Brut al Germaniei a depășit 3,49 trilioane de dolari — de 11 ori mai mare decât al Irlandei (307 miliarde dolari), dar Germania nu ar avea mai mult de șapte universități inovatoare în top 100.

Unele țări au o performanță chiar mai slabă. Rusia este cea mai populată țară din Europa și are a cincea cea mai mare economie din regiune, dar niciuna dintre universitățile sale nu se numără printre cele din Top 100. Alte absențe notabile sunt universitățile din Ucraina sau România — fapt ce dezvăluie o altă diviziune între Europa de Vest și de Est, scrie Reuters.

Pentru a realiza clasamentul celor mai inovatoare universități din Europa, Clarivate Analytics (fosta divizie Intellectual Property & Science a Thomson Reuters) a început identificând mai mult de 600 de organizații globale care au publicat cele mai multe articole în revistele academice, inclusiv instituții educaționale, organizații non-profit și instituții finanțate de guverne. Această listă a fost redusă la instituțiile care au depus cereri pentru cel puțin 50 de brevete la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (World Intellectual Property) în perioada 2010-2015. Apoi autorii au evaluat fiecare candidat în funcție de 10 parametri diferiți, concentrându-se pe lucrări academice (care indică cercetarea de bază) și brevete (ce indică capacitatea unei instituții de a pune în practică cercetarea și de a-și comercializa descoperirile). În cele din urmă, lista a fost redusă astfel încât să includă numai universitățile europene care apoi au fost clasificate în funcție de performanțele lor.

Desigur, scrie agenția britanică de presă, clasificarea relativă a oricărei universități nu oferă o imagine completă a faptului dacă cercetătorii săi desfășoară o muncă importantă, inovatoare. Întrucât clasamentul măsoară inovația la nivel de instituție, poate trece cu vederea departamente sau programe deosebit de inovatoare: o universitate ar putea avea un nivel scăzut de inovare generală, dar în cadrul ei să opereze unul dintre cele mai inovatoare laboratoare de informatică din lume, de exemplu. De asemenea, este important de menționat că, indiferent în care parte a topului se situează o universitate, aceasta se află totuși în primele 100 de pe continent. Toate aceste universități produc cercetări originale, creează tehnologii utile și stimulează economia globală, conchide Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.