Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Celebrul dirijor britanic Simon Rattle va debuta la Catedrala St. Paul din Londra alături de London Symphony Orchestra

mortonponyexpress.com
Symphony Orchestra Orchestra simfonică

Simon Rattle, în vârstă de 67 de ani, va dirija pentru prima dată un spectacol de muzică clasică la Catedrala St. Paul din Londra, în cadrul unui concert de gală ce va fi susţinut de London Symphony Orchestra (LSO), informează joi DPA.

Celebrul dirijor britanic, care este şi directorul muzical al acestei orchestre londoneze, va dirija una dintre simfoniile compozitorului francez Hector Berlioz, "Grande Symphonie Funebre Et Triomphale", interpretată foarte rar în public şi care este, totodată, una dintre primele simfonii din lume ce au fost compuse pentru o orchestră militară.

Trei lucrări ale compozitorului Olivier Messiaen, care vor beneficia de partituri interpretate la uriaşa orgă a Catedralei St. Paul, vor face parte din programul acestui concert de gală, ce va avea loc în luna iunie.

Simon Rattle este directorul muzical al LSO din anul 2015, după ce a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Birmingham şi dirijorul principal al Filarmonicii din Berlin, potrivit Agerpres.ro.

Sediul oficial al LSO este Barbican Centre, însă orchestra londoneză susţine ocazional concerte şi în alte spaţii din capitala Marii Britanii. Concertul din luna iunie va fi primul pe care LSO îl va susţine la Catedrala St. Paul după o pauză de cinci ani.

Încasările obţinute în urma acestui spectacol vor fi donate Fundaţiei LSO, care se asigură că orchestra londoneză va putea să îşi continue activităţile în diverse comunităţi din Londra.

Printre proiectele acestei orchestre se află şi LSO East London Academy, un program care permite tinerilor talentaţi din şcolile aflate în estul Londrei să îşi dezvolte aptitudinile muzicale în timp ce studiază şi lucrează alături de muzicieni profesionişti de la LSO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.