Dosarul multinaţional "Oya / Găteala tivurilor, practica tradiţională de înfrumuseţare" - propus pentru înscrierea în lista UNESCO

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-04-2026 14:37

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România, alături de Albania şi Turcia, a depus dosarul multinaţional "Oya / Găteala tivurilor, practica tradiţională de înfrumuseţare", propus pentru înscriere pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis AGERPRES, dosarul, care a fost depus marţi, a fost coordonat de Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia.

Din grupul de lucru al României au făcut parte reprezentante ale unor ONG-uri cu activitate remarcabilă în transmiterea practicilor tradiţionale, în special în realizarea obiectelor de port popular, "Asociaţia Semne Cusute", laureată a premiului "Europa Nostra", având un rol central în coordonarea procesului complex de identificare şi documentare a acestei tehnici migăloase.

"Parte a proiectului european de cercetare Tracks4Crafts, 'Asociaţia Semne Cusute' a realizat un proces de identificare şi analiză a pieselor valoroase reprezentative din colecţii muzeale, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanţa şi Muzeul Judeţean Botoşani, până la muzee emblematice din străinătate, unde pot fi urmărite vechimea şi continuitatea acestei tehnici", precizează Ministerul Culturii miercuri.

Acestei asociaţii i s-au alăturat ONG-ul "Mândra Project" (Zestre Contemporană) din Ţara Făgăraşului şi Asociaţia "ART - Meşteşugurile Prutului" din Iaşi, singurul ONG din România acreditat la Convenţia UNESCO din 2003, alături de comunitatea etnică turco-tătară, reprezentată de Asociaţia "Cusături Dobrogene" şi de Uniunea Democrată Turco-Tătară.

Ioana Baskerville, preşedinta Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial şi punct focal pentru Convenţia UNESCO din 2003, a asigurat suportul tehnic pentru acest demers.

Găteala tivurilor reprezintă o practică veche, atestată în spaţiul românesc şi integrată într-un areal cultural extins, care cuprinde zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic şi pontice. Din punct de vedere tehnic, aceasta constă într-o familie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (specific etapelor mai vechi) sau împăturit (variantă mai recentă), realizate iniţial cu acul şi, ulterior, şi cu ajutorul croşetei.

În România, elementul se remarcă printr-o diversitate regională deosebită, atât la nivel tehnic, cât şi ornamental.

"În estul şi sudul ţării, tehnica este prezentă pe cămăşile bătrâneşti, bărbăteşti şi femeieşti, cu croi de tip tunică, decorate cu colţişori şi cheiţe elaborate, bogat ornamentate. În vest, în judeţele Arad, Bihor şi Sălaj, la spăcele se disting cheiţele specifice, late, lucrate cu acul. În centrul şi nordul Transilvaniei, precum şi în unele zone din vestul Olteniei şi sudul Banatului, se întâlnesc terminaţii de mâneci bogat ornamentate, realizate cu croşeta sau prin tehnici mixte, uneori policrome. În sudul Transilvaniei şi nordul Munteniei apar cheiţele pentru clin, cu noduri dispuse de-a lungul mânecii, executate cu acul în tehnici combinate. În Dobrogea, în comunităţile etnice turco-tătare, se evidenţiază tehnica oya, denumită astfel şi în Turcia, ilustrând conexiunile culturale mai largi ale acestui element", informează sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri