Centrele de Relaţii cu Utilizatorii Distribuţie Oltenia nu vor avea program de lucru cu publicul joi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 17-07-2023

Actualizat: 17-07-2023

Centrele de Relaţii cu Utilizatorii Distribuţie Oltenia nu vor avea program de lucru cu publicul joi.

Operatorul Distribuţie Oltenia acordă angajaţilor o zi liberă în data de 20 iulie 2023, cu prilejul Zilei Energeticianului, astfel că Centrele de Relaţii cu Utilizatorii Distribuţie Oltenia îşi întrerup activitatea în ziua respectivă, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al companiei, revenirea la programul normal de funcţionare va avea loc în data de 21 iulie 2023, în cazul Centrelor de Relaţii cu Utilizatorii din localităţile Alexandria, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu, Roşiorii de Vede, Drăgăşani, Câmpulung Muscel.

În tot acest timp, echipele operative Distribuţie Oltenia, destinate intervenţiilor în reţelele electrice, rămân mobilizate pentru a asigura continuitatea în alimentarea cu energie electrică, precizează compania.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri