Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Centrul Naţional al Cinematografiei: Sesiune de finanţare a manifestărilor din perioada iulie - decembrie 2021

pixabay
cinema

Centrul Naţional al Cinematografiei a anunţat sesiunea de finanţare în vederea acordării sprijinului financiar nerambursabil pentru manifestarile care vor fi organizate în perioada iulie - decembrie 2021, potrivit news.ro.

Vor fi finanţate festivaluri de film din România, programe de cultură şi educaţie cinematografică, editarea unor lucrări de specialitate în domeniul cinematografiei, cinematograful de artă şi alte activităţi culturale sau manifestări în domeniul cinematografiei.

„Nu există un buget fix, pentru că nu ştim exact câte proiecte sunt. În funcţie de proiecte, de câte vor fi eligibile, noi le vom finanţa pe toate. Aşa am făcut mereu. Dacă obţin punctaj de peste 70%, în funcţie de cerinţele lor, noi le finanţăm. În general, 75% - 80% dintre cele depuse sunt eligibile. Absolut toate sunt finanţate”, a explicat pentru News.ro directorul general al CNC, Anca Mitran.

Citește și: BREAKING DOSAR Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost 'ÎMPACHETAT' de ofițeri sub acoperire - Cum au aflat procurorii DIICOT că tânărul vinde droguri de mare risc

Această sesiune are loc în temeiul art 25 din OG 39/2005, Ordinului ministrului Culturii şi cultelor nr. 2335/2006 cu modificările şi completările ulterioare, schemei de ajutor de stat pentru organizarea de festivaluri de film în România, schemelor de ajutor de minimis pentru susţinerea programelor de cultură, educaţie cinematografică, organizarilor de evenimente culturale cinematografice, precum şi pentru editarea publicaţiilor de specialitate.

Fiecare entitate care solicită sprijin financiar nerambursabil (ajutor de stat/ de minimis) trebuie să prezinte ultimul bilanţ financiar contabil.

Dosarele vor putea fi depuse între 1 şi 16 martie 2021 la sediul CNC sau trimise în format digital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.