Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa își deschide porțile cu ocazia sărbătorii Sfintei Alexandra până vineri, 23 aprilie

basilica.ro
centru consiliere

De aproape 4 ani de zile, Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa” din București oferă consiliere și sprijin pentru părinți și copii. La ceas aniversar, cu ocazia sărbătorii Sfintei Alexandra, au fost organizate „Zilele Porților Deschise”, eveniment care durează până vineri, 23 aprilie, inclusiv, scrie Basilica.ro.

Programul acestor zile include vizite ghidate pentru cei care vor să afle mai multe despre activitățile „Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei”, fondatoarea centrului. Asociația susține, pe lângă Centrul „Sf. Alexandra”, și Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”.

„Sfânta Alexandra Împărăteasa este un model de femeie curajoasă, care a făcut bine oamenilor și i-a inspirat și pe alții să facă bine. Zilele Porților Deschise sunt un prilej de bucurie și recunoștință pentru ajutorul primit în cei aproape 4 ani care au trecut de la deschidere”, a declarat pentru Basilica.ro Alexandra Nadane, director executiv al Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.

Au fost organizate mai multe evenimente, dintre care urmează să aibă loc:

  • Joi, 22 aprilie, ora 11.00: o reuniune de socializare în aer liber, la care vor participa o parte dintre femeile însărcinate și mamele care beneficiază de sprijinul centrului.
  • Vineri, 23 aprilie ora 20.00: o discuție live pe pagina de Facebook a centrului cu o femeie care a depășit criza de sarcină cu sprijinul Centrului Sf. Alexandra Împărăteasa.
  • Sâmbătă, 24 aprilie, Caravana „Sprijin pentru femei însărcinate și mame” ajunge în satul Curcani din județul Călărași.

Activități viitoare

Αlexandra Nadane a dezvăluit și ce activități urmează după Zilele Porților Deschise:

Cu ocazia Sfintelor Paști, femeile însărcinate, mamele singure și familiile în dificultate aflate în programele celor două centre ale Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei vor primi pachete cu alimente, produse de igienă și îmbrăcăminte.

În perioada 28-30 aprilie 2021, lucrătorii de la cele două centre din cadrul Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei vor participa online la a 50-a ediție a Conferinței Heartbeat International, cea mai mare conferință din lume dedicată formării celor care lucrează în sprjinul femeilor în criză de sarcină.

Pe lângă consilierea și sprijinul individual oferit femeilor în criză de sarcină, Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei organizează în fiecare lună: un curs de alăptare susținut de un consilier acreditat IBCLC (Ιnternational Board Certified Lactation Consultant), un grup de sprijin pentru femeile însărcinate, o ediție a caravanei „Sprijin pentru femei însărcinate și mame” și un webinar dedicat celor care vor să deschidă centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină sau vor să se dezvolte profesional în acest domeniu.

În perioada mai-septembrie 2021 se vor desfășura lunar întâlniri în aer liber cu beneficiarele celor două centre. O dată la 3 luni o nouă generație de mame tinere va intra în programul „Mentorat pentru mame tinere”, coordonat de Claudia Șandru.

În luna mai vom lansa un nou proiect: „Facem sport în familie”, un proiect gândit pentru a oferi gratuit modalități de petrecere a timpului liber pentru familie, astfel încât să contribuim la dezvoltarea unor relații sănătoase între părinți și copii.

Pentru luna iunie pregătim un proiect dedicat prevenirii abuzului asupra copiilor, care se va desfășura până în luna septembrie, a mai spus Alexandra Nadane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.