Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CEO-ul Groupama Asigurări a fost reconfirmat preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze în România

rfi.ro
francois coste

Francois Coste, CEO Groupama Asigurări, şi Jerome France, CEO Emi International, au fost reconfirmaţi, miercuri, în funcţiile de preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze în România.

"Pe 23 iunie au avut loc, în cadrul Consiliului director al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze în România, alegeri pentru funcţiile de preşedinte şi, respectiv, vice-preşedinte. Astfel, Francois Coste, CEO Groupama Asigurări, şi Jerome France, CEO Emi International, au fost reconfirmaţi în funcţii. Cei doi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri franco-române se află la al treilea mandat de guvernanţă a CCIFER în binom, reprezentând, pe de o parte, viziunea şi experienţa unei companii mari, completată de expertiza din sectorul IMM-urilor", se precizează într-un comunicat al organizaţiei transmis AGERPRES.

Membru al Consiliului Director CCIFER din 2016, Francois Coste este, conform Forbes, unul dintre cei mai experimentaţi executivi străini din România. Cu o experienţă în management de peste patru decenii, Francois Coste a ocupat de-a lungul carierei funcţii atât de CEO, cât şi de CFO, IT, HR în Franţa, Norvegia, Nigeria, China, Japonia, Statele Unite, Spania sau România. Conduce din 2012 operaţiunile locale ale Groupama Asigurări. Francois Coste este din 2014 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale - PAID România, scrie Agerpres.ro.

Jerome France este antreprenor cu societăţi B2B în Romania, Rusia şi Ucraina şi rezident în Romania din 2003. De la integrarea Consiliului director al CCIFER, Jerome France s-a implicat activ în mai multe proiecte, cum ar fi crearea unui grup de lucru BTP sau dezvoltarea activităţilor CCIFER în afara Bucureştiului, prin intermediul maratoanelor de afaceri. Acesta s-a alăturat Biroului executiv CCIFER mai întâi că trezorier şi apoi ca vice-preşedinte.

CCIFER este membră a reţelei de 124 de Camere de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze în lume, numărând peste 37.000 de membri, în 95 de ţări. CCIFER numără în prezent 550 de membri, a căror cifră de afaceri cumulată însumează 18 miliarde de euro şi care au creat peste 125.000 de locuri de muncă directe. Comunitatea franco-română este diversă, reunind, pe lângă investitorii francezi, şi companii cu capital românesc, antreprenori şi asociaţii, în toate sectoarele de activitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.