Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cerc închis: CSM, de acord cu eliminarea pensionării anticipate a magistraţilor, în ciuda opiniei majoritare din sistem

justitie oarba

La aproape patru ani de când a solicitat introducerea unei prevederi în lege privind posibilitatea pensionării anticipate a magistraţilor după 20 de ani de activitate, Consiliul Superior al Magistraturii se declară de acord cu eliminarea acestei facilităţi. Prevederile legale nu au intrat în vigoare niciodată, fiind prorogate an de an din 2018.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât emiterea unui punct de vedere pozitiv faţă de solicitarea Senatului României în sensul abrogării prevederilor vizând pensionarea magistraţilor cu vechimea cuprinsă între 20 – 25 ani, cu revenirea la forma anterioară modificării. (majoritate: 12 voturi pentru "emitere punct de vedere pozitiv"; 6 voturi pentru "emitere punct de vedere negativ")", se arată în ordinea de zi soluţionată a şedinţei plenului CSM de joi, 4 martie.

"Comisia de la Veneţia spune că ar fi o problemă dacă s-ar pensiona judecătorii, procurorii în activitate efectivă. Înţeleg că ar fi aproape 2.100 de magistraţi care ar dobândi vocaţie la pensionare la 20 de ani", preciza ministrul Justiţiei din 2018, Tudorel Toader, la prima prorogare a intrării în vigoare a pensionării la 20 de ani de activitate. El a explicat că propunerea ca magistraţii să se poată pensiona după 20 de ani de activitate a venit din partea Consiliului Superior al Magistraturii, soluţia aceasta fiind validată de Curtea Constituţională.

Pe de altă parte, la finalul anului 2019, ministrul Cătălin Predoiu a demarat o consultate la nivel naţional între judecători şi procurori. Adunările generale din instanţe şi parchete, includiv de la ÎCCJ şi DNA, s-au exprimat în sensul menţinerii posibilităţii pensionării după 20 de ani de activitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.