Cercetătorii avertizează: Inflamația, posibilă cauză a cancerului pulmonar

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 07-11-2025 18:07

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un nou studiu sugerează că inflamaţia ar putea fi motorul ascuns al celor mai timpurii forme de cancer pulmonar, deschizând perspectiva unor intervenţii preventive bazate pe controlul proceselor inflamatorii. Cercetătorii au realizat o cartografiere detaliată a celulelor pulmonare înainte şi în timpul dezvoltării tumorilor, oferind o imagine fără precedent asupra modului în care ia naştere boala.

O echipă de la centrul de Cancer MD Anderson, din cadrul Universităţii din Texas, a realizat profiluri transcriptomice spaţiale detaliate - instrumente care arată unde şi cum sunt exprimate genele în ţesuturi - pentru a analiza leziuni pulmonare precanceroase şi tumori în stadii mai avansate, conform news.ro.

Studiul, publicat, joi, în revista Cancer Cell, a fost coordonat de specialişti în patologie moleculară translaţională şi genomică medicală.

Rezultatele arată că primele celule care pot da naştere cancerului pulmonar se află în regiuni caracterizate prin inflamaţie intensă şi sunt înconjurate de celule proinflamatorii.

Potrivit autorilor, neutralizarea unei molecule inflamatorii numite IL-1B a redus semnificativ numărul acestor celule precursoare, sugerând că blocarea inflamaţiei ar putea opri procesul dezvoltării cancerului pulmonar încă din stadiile iniţiale.

Analiza a inclus 56 de leziuni umane precanceroase şi mostre de cancer pulmonar avansat provenite de la 25 de pacienţi, iar concluziile au fost confirmate printr-un al doilea lot de 36 de leziuni din 19 pacienţi. În total, cercetătorii au analizat peste 5,4 milioane de celule, identificând peste 480.000 de zone de expresie genetică.

Imaginile cu profilurile transcriptomice spaţiale au permis o diferenţiere clară între celulele precursoare şi cele dezvoltate în tumori, evidenţiind zone pulmonare în care inflamaţia este mai activă şi mai extinsă în stadiile timpurii ale cancerului. Aceste tipare inflamatorii s-au menţinut şi în modelele experimentale de laborator, susţinând ipoteza că inflamaţia nu este doar un efect secundar, ci un posibil factor declanşator al cancerului pulmonar.

Cercetătorii consideră că aceste descoperiri pot deschide noi direcţii terapeutice, în care controlul proceselor inflamatorii, integrat în tratamentele moderne de imunoterapie, ar putea deveni o strategie eficientă de prevenţie pentru pacienţii cu risc crescut.

Studiul oferă, astfel, o perspectivă inovatoare asupra unei boli care continuă să fie principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri