Cercetătorii chinezi au descoperit fosila unei noi specii de reptilă marină cu o coadă 'incredibil de lungă'

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 10-05-2022

Actualizat: 10-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: wikimedia.org

Cercetătorii chinezi au descoperit fosila unei noi specii de reptile marine, denumită pachypleurosaur şi datând de acum 244 de milioane de ani, care prezintă cea mai lungă coadă la astfel de reptile, dovadă a unei potenţiale abilităţi excepţionale de înotător, informează Xinhua.

Pachypleurosaurs este un grup de reptile marine de dimensiuni mici şi medii, care a trăit de la începutul până la mijlocul perioadei triasice, iar noua specie a fost denumită Honghesaurus după locul descoperirii - prefectura autonomă Honghe Hani şi Yi, potrivit Agerpres.ro.

Cu o lungime de 25,4 centimetri, coada măsoară mai mult de jumătate din lungimea reptilei, estimată la 47,1 centimetri. Potrivit oamenilor de ştiinţă, vieţuitoarea avea 121 de vertebre, dintre care 69 caudale, adică în regiunea cozii, doborând recordul precedent de 58 de vertebre la alte pachypleurosaurs.

Cercetători de la Institutul de palentologie şi paleoantropologie a vertebratelor din cadrul Academiei chineze de ştiinţe au descoperit fosila anul trecut în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei. ''Avea forma unei şopârle acvatice cu trunchiul lung, dar coada ei foarte lungă era mult mai lungă decât alte părţi ale corpului'', a precizat cercetătorul principal Xu Guanghui.

Cei mai mulţi pachypleurosaurs erau de mici dimeniuni cu o lungime maximă care depăşea rareori 50 de centimetri. Trunchiul lung, prevăzut cu o coadă incredibil de lungă îi putea oferi reptilei avantajul manevrabilităţii şi eficienţei energiei pentru înot, a precizat Xu cu privire la acest studiu, publicat săptămâna trecută în revista Scientific Reports.

În plus faţă de oferirea unor informaţii noi referitoare la adaptarea ecologică a acestui grup de reptile, descoperirea este totodată cea mai veche dovadă fosilă a speciei de reptile marine pachypleurosaurid pe teritoriul Chinei.

Prima reptilă marină descoperită în China a fost tot un pachypleurosaur şi anume un Keichousaurus, descoperit în 1957.

Coautoarea studiului, Zhao Lijun, cercetătoare în cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Zhejiang, a precizat că Honghesaurus cu coadă lungă este cu patru milioane de ani mai veche decât Keichousaurus şi înrudit îndeaproape cu pachypleurosaurids descoperit în Europa, reprezentând cea mai veche înregistrare a acestei familii de reptile în China.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri