Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cercetătorii elvețieni au identificat două specii de delfini care au trăit în urmă cu 20 de milioane de ani

delfini

Specii de delfini necunoscute până acum cutreierau oceanele în urmă cu 20 de milioane de ani, inclusiv marea care acoperea Elveţia, unde au fost descoperite sute de fosile din acea perioadă, au declarat marţi cercetători de la Institutul de Paleontologie al Universităţii din Zurich, potrivit AFP.

După ce au examinat circa 300 de fosile de balene şi delfini descoperite în Elveţia şi datând din acea perioadă, cercetătorii au identificat două specii necunoscute până acum, a indicat universitatea, potrivit Agerpres.

Cercetând fragmente de dinţi, vertebre şi oase descoperite în straturile de sedimente marine, paleontologii au analizat şi oase ale urechii interne, rar întâlnite, care permit clasificarea speciilor.

"Am reuşit să identificăm două familii de delfini necunoscute până acum în Elveţia", a declarat paleontologul Gabriel Aguirre într-un comunicat al universităţii.

Folosind microtomografia computerizată, o tehnică de imagistică 3D, cercetătorii au reuşit să reconstituie ţesutul moale din jurul oaselor urechilor acestor delfini, creând de asemenea imagini tridimensionale ale acestora.

"Acest lucru ne-a ajutat să analizăm mai bine capacităţile auditive ale delfinilor", a precizat Aguirre.

În studiul lor, publicat de site-ul ştiinţific PeerJ, cercetătorii au stabilit că speciile dispărute pe care le-au identificat sunt înrudite cu caşaloţii şi cu delfinii din vremurile noastre.

În urmă cu 20 de milioane de ani, rechini, peşti, delfini şi cetacee populau marea care acoperea Elveţia, ale cărei ţărmuri au fost colonizate de crustacee, scoici şi arici de mare.

O cantitate mare de fosile a fost descoperită în straturile sedimentare cunoscute sub numele de molasă marină superioară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.