Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ceremonial militar şi religios la Tulcea, de Ziua Naţională a României

Inquam Photos/ George Călin
Parada de 1 Decembrie 2021 armata romana

Câteva sute de persoane au asistat, miercuri, la evenimentele de marcare a Zilei Naţionale, deschise de ceremonialul militar şi religios organizat de Garnizoana Tulcea în centrul oraşului, potrivit Agerpres.

Serviciul religios a fost susţinut de episcopul Visarion al Tulcei, fiind urmat de alocuţiunile autorităţilor publice.

"Prin faptele lor, la 1 Decembrie 1918, românii au dat dovadă de patriotism autentic. Făcând un salt peste ani, trebuie să dăm dovadă şi noi, astăzi, de unitate, punând umărul la dezvoltarea oraşului nostru pentru ca acesta să rămână 'acasă' pentru noi toţi", a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Ceremonialul militar şi religios s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la statuia lui Mircea cel Bătrân şi cu o paradă a Gărzii de onoare. Persoanele care au asistat la eveniment au fost invitate la spectacolul folcloric "Din suflet de român!", dedicat Zilei Naţionale a României, pregătit de Primăria municipiului Tulcea, Consiliul Judeţean şi Ansamblul artistic "Baladele Deltei".

La spectacol au fost invitaţi să susţină recitaluri Nicolae Voiculeţ şi "Orchestra România", Alexandru Pugna, Andreea Chisăliţă şi Ileana Lăceanu. De asemenea, şi-au anunţat participarea soliştii vocali ai ansamblului "Baladele Deltei", Georgeta Nichifor, Laura Feraru, Laura Mocăniţa şi Costel Atanasof, ansamblul "Băbăianca" - Babadag şi ansamblul "Doruleţul" - Tulcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.