Cererea procurorilor DNA Ploieşti privind arestarea fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat alături de cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, a fost respinsă, marţi, de Tribunalul Prahova, informează agerpres.ro.
Potrivit reprezentanţilor instanţei, Tribunalul a respins propunerea procurorilor DNA Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive în lipsă a lui Sebastian Ghiţă, dispunând măsura controlului judiciar faţă de inculpat pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu momentul transferului în ţară al acestuia.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Procurorii DNA Ploieşti au cerut arestarea lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care el este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.
În aceeaşi speţă sunt inculpaţi, printre alţii, Iulian Herţanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma.
Cererea DNA în cazul lui Sebastian Ghiță, RESPINSĂ de magistrați: Fostul parlamentar scapă de arest
Explorează subiectul
Articole Similare

12
VIDEO Doctorul Dulcan, despre fericire, sănătate, Dumnezeu: Frica! Dacă găsești un mod de a-i înfricoșa pe oameni, poți să îi faci robii tăi
12

285
Ciprian Ciucu intervine după ce mai mulți primari au anunțat că vor să interzică păcănelele: 'Poate le mutăm'
285

598
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
598

637
Românul care i-a scos din sărite pe britanici. Bărbatul refuză să demoleze un garaj construi ilegal: 'Este oribil'
637

1.246
Punct final în unul dintre cele mai absurde dosare DNA: Doi foști primari ai Timișoarei, declarați nevinovați
1.246

1.810
Judecătoarea Stoicescu, despre numirea USR de la UM Sadu: Afurisit să fie cine nu își pune la profil Je Suis Salvador!
1.810

3.432
Epidemia care lovește Statele Unite. Se răspândește rapid și amenință populația nevaccinată
3.432

1.722
Traian Băsescu îl apără pe Ilie Bolojan care a petrecut după ce a anunțat concedierile din administrația publică: 'Și eu m-aș fi dus'
1.722

1.258
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
1.258

1.068
Vine marea reformă în USR! Dominic Fritz, dezlănțuit pe tema jocurilor de noroc: E o pandemie de dependență extrem de gravă
1.068

2.551
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
2.551

2.755
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
2.755

5.220
OUG pe șest la pensiile magistraților: Guvernul modifică legea înainte de publicare și riscă un nou scandal constituțional
5.220

















Comentează