Cererea companiei Hexi Pharma privind intrarea în insolvenţă va fi luată în discuţie marţi de Tribunalul Bucureşti.
Potrivit portalului instanţelor, acţiunea a fost depusă pe 10 mai la tribunal şi are ca materie "falimentul" şi ca obiect "cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014". Conform art. 66 din această lege, Hexi Pharma cere reorganizarea judiciară sub supravegherea unui administrator special.
Hexi Pharma Co. SRL a depus o cerere de intrare în insolvenţă, pe motiv că nu mai poate face faţă datoriilor comerciale şi fiscale, ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile, notează agerpres.ro.
Compania condusă de Dan Condrea susţine că are de plătit datorii de 23,4 milioane lei către bugetul de stat şi către diverşi furnizori, dar şi facturi neachitate către două firme din Cipru de peste 20 de milioane de euro. Cele două firme din Cipru sunt Hatom Limited Limassol şi Chemical&Pharmaceutical Sol LTD Nicosia, care sunt de fapt, potrivit Rise Project, două off-shore-uri controlate de patronul Dan Condrea.
Luni, Judecătoria sectorului 5 a decis că firma Hexi Pharma nu are voie să se dizolve, să îşi înstrăineze activele, să producă şi să vândă biocide pe o perioadă de două luni, după ce magistraţii au admis o cerere depusă în acest sens de procurorii Parchetului General.
"Admite cererea Parchetului. Dispune faţă de Hexi Pharma, pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la comunicare pentru Hexi Pharma", se arată în decizia instanţei.
Cererea Parchetului General a fost depusă pentru a împiedica dizolvarea Hexi Pharma, după ce compania şi-a cerut în instanţă dizolvarea.
Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Cererea Hexi Pharma privind falimentul discutată, marți, la Tribunalul București
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

427
Chinezii au reușit să afle răspunsul la una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii
427

267
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
267

111
Panourile anti-cezariană stârnesc revoltă. Colegiul Medicilor: „Sunt lipsite de fundament științific”
111

70
Spitalul Clinic SANADOR aniversează 15 ani de activitate: Modelul care a redefinit standardele în sistemul privat de sănătate din România
70

2.223
ChatGPT şi Gemini greșesc până la 80% dintre diagnosticele medicale (studiu)
2.223

180
O mutație genetică rară l-a ajutat pe un pacient infectat cu HIV să se vindece complet
180

5.555
Chefir sau iaurt? Diferența majoră care îți schimbă alegerea. Ce nu și-a spus nimeni despre aceste super-alimente
5.555

4.352
Date îngrijorătoare: jumătate din problemele medicale ale românilor au o cauză comună
4.352

172
Șansă la viață în dimineața de Paște: Prelevare de organe și transplanturi în Capitală
172

2.249
România deschide negocierile cu Pfizer după scandalul vaccinurilor: Miza uriașă a vizitei lui Rogobete în SUA
2.249

140
Atenție la consumul de ouă de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă
140

2.175
Care sunt efectele postului intermitent (studii)
2.175

310
Obiectul pe care îl folosești zilnic și care poate deveni un adevărat focar de bacterii
310
















Comentează