Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CERT-RO avertizează în legătură cu o nouă metodă de atac, identificată la nivel european, care se foloseşte de serviciul de mesagerie vocală

telefon hacker

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu o nouă metodă de atac, identificată la nivel european, care se foloseşte de serviciul de mesagerie vocală pentru a eluda sistemul de autentificare în doi paşi pe dispozitivele utilizatorilor.

"Echipa CERT-RO vă supune atenţiei o metodă inovativă de atac care se foloseşte de căsuţele de mesagerie vocală ale utilizatorilor de dispozitive mobile. Atacatorul apelează serviciul de mesagerie vocală şi se autentifică cu ajutorul unui cod PIN. Modul în care atacatorul reuşeşte să obţină acel PIN este încă neclar, dar se presupune că metoda folosită în acest caz este brute force", atenţionează specialiştii CERT-RO printr-o postare pe site-ul instituţiei, potrivit agerpres.ro.

Vezi şi: Raed Arafat dă detalii pas cu pas: Cum s-au desfăşurat evenimentele tragice de la Matei Balş/ VIDEO

Potrivit acestora, atacatorul vizează numere de telefon cu un statut special, unele de obicei extrem de uşor de reţinut, de ex. Xx000000 sau xx333333. Acest tip de atac asupra mesageriei vocale a fost urmat de unul care viza contul de WhatsApp al clientului. Mai precis, atacatorul încearcă să obţină acces pe contul de WhatsApp al clientului, prin reconfigurarea WhatsApp cu numărul de telefon al victimei.

"După ce a încercat să primească codul de acces prin SMS, WhatsApp va apela numărul de telefon al victimelor şi, dacă apelul este redirecţionat către mesageria vocală, va lăsa codul de acces ca mesaj vocal. Acest lucru permite atacatorului să recupereze codul de acces şi să preia controlul asupra contului de WhatsApp asociat acelui număr de telefon, sau să creeze un nou cont WhatsApp folosind numărul victimelor. Un număr cunoscut folosit în acest atac este +16362025921. Luaţi în considerare verificarea jurnalelor de apeluri către mesageria vocală de la acest număr", explică specialiştii în securitate cibernetică.

Aceştia precizează că, momentan, nu au fost identificate astfel de atacuri asupra utilizatorilor din România şi recomandă utilizarea unei aplicaţii dedicate autentificării în doi paşi, care generează coduri care expiră în decurs de 30 sec.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.