Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR alocă 150 de milioane de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Suceava (310 kilometri)

cfr

CFR SA a lansat toate cele trei licitaţii pentru modernizarea liniei de cale ferată Apahida - Suceava, respectiv 310 kilometri, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

Este vorba despre o primă etapă care prevede realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice, documentaţii de specialitate care vor sta la baza lucrărilor de modernizare a acestui tronson, pentru viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: CFR a lansat licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF Ilva Mică - Pojorâta

Linia de cale ferată Apahida - Suceava face parte din reţeaua centrală TEN-T, leagă Transilvania şi Moldova, prin tronsoanele Coşlariu - Apahida şi Suceava - Paşcani, o importantă legătura între Coridorul Rin - Dunăre, ramura nordică (Curtici-Arad-Coşlariu-Sighişoara-Braşov-Bucureşti-Constanţa) şi traseul fostului Coridor pan-european IX (Giurgiu-Bucureşti-Ploieşti-Focşani-Bacău-Paşcani-Iaşi-Ungheni).

Studiile de Fezabilitate şi Proiectele Tehnice, cu o valoare totală estimată la aproximativ 150 de milioane de lei, vor fi realizate pe 3 subsecţiuni: subsecţiunea 1 Apahida - Ilva Mică (119 km) - valoarea estimată a contractului este de 34,089 milioane de lei, fără TVA, subsecţiunea 2 Ilva Mică - Pojorâta (106 km) - valoarea estimată a contractului este de 73,047 milioane de lei fără TVA, subsecţiunea 3 Pojorâta - Suceava (85 km) - valoarea estimată a contractului este de 42,741 milioane de lei fără TVA.

Anunţurile de participare la licitaţie deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în sistemul electronic de achizitii publice (SEAP).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.