CGMB: Linia de tramvai 32 va fi delimitată de restul traficului prin gard pentru fluidizarea traficului

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 26-07-2018

Actualizat: 26-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Linia de tramvai 32 va fi delimitată de restul traficului prin gard, pe o porţiune de traseu, pentru fluidizarea traficului, a decis joi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scrie news.ro.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 41 de voturi „pentru”, două abţineri şi patru voturi „împotrivă”.

"Necesitatea şi oportunitatea lucrării este impusă de circulaţia tramvaielor de pe traseul liniei de tramvai 32, care este îngreunată de pătrunderea frecventă a autovehiculelor pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvenţă de circulaţie constantă, conform graficelor propuse de RATB. (...) Prin realizarea obiectivului propus se doreşte creşterea vitezei comerciale a tramvaielor, creşterea numărului de călători, timpi mai mici de parcurs a traseului, reducerea numărului de tramvaie şi o frecvenţă mai bună de circulaţie a acestora”, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru delimiterea liniei de tramvai de traficul auto.

Citește și: ALERTĂ - Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de furtuni: 31 de județe sunt vizate

Astfel, vor fi montate, de-a lungul liniei de tramvai, pe Şoseaua Alexandriei, de la strada Garoafei până la strada Glicinelor, panouri de gard din ţevi de oţel, protejate anticoroziv. Primăria Capitalei precizează că în acest fel s-ar putea obţine o viteză medie de  exploatare de 15,35 de kilometri pe oră şi o capacitate de transport de 6.948 de  călători pe oră, precum şi reducerea parcului rulant de la 20 la 17.

Costul proiectului este de peste 200.000 de lei şi va fi implement în maximum 10 zile de la aprobarea proiectului în CGMB.

Sunt fost delimitate de traficul auto prin montarea unor stâlpişori şi garduri şi liniile de tramvai 1, 10 şi 41.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri