DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cheloo s-a SPOVEDIT procurorilor: A recunoscut TOT. Ce urmează

youtube.com
cheloo

Cheloo a dat cărțile pe față: a recunoscut că a consumat droguri. Astfel, membrul trupei Paraziţii și-a recunoscut faptele în dosarul de trafic şi consum de droguri în care este anchetat de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti.

Surse judiciare au precizat pentru Adevărul că artistul a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Acest acord îi permite, astfel, să-şi negocieze pedeapsa.

Citește și: Detaliile neștiute ale divorțului anului: De ce s-au despărțit Andreea Marin și Tuncay

Conform surselor, Cheloo (cu numele real Cătălin Ștefan) a recunoscut că a deţinut şi consumat cannabis, iar pedeapsa solicitată este de amendă penală sau închisoare cu suspendare. Una dintre condiţiile încheierii acordului este ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce formează obiectul cauzei să fie amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani.

În continuare va fi sesizată instanţa de judecată, în cazul de faţă Tribunalul Prahova, care va decide dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei este admisibil sau nu.

Cheloo a ajuns în faţa procurorilor DIICOT din Ploieşti în urma unor percheziţii care au avut loc în Prahova, Bucureşti şi Ialomiţa, la data de 30 martie. La acea dată, poliţiştii au descins şi la Breaza, acolo unde artistul deţine o casă de vacanţă şi unde au fost găsite câteva grame de cannabis.

Cheloo a fost adus la parchet în calitate de suspect, împreună cu peste 90 de persoane. Procurorii nu au cerut arestarea preventivă pe numele artistului, dar au decis să-l ancheteze în continuare sub control judiciar. În aceeaşi cauză au fost arestate preventiv opt persoane, cunoscuţi interlopi din zona Câmpina, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.