Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cher, Reba McEntire, Wayne Shorter și Philip Glass, premiați la gala Kennedy Center Honors

europafm.ro
cher

Starul pop Cher, vedeta muzicii country Reba McEntire, saxofonistul Wayne Shorter și compozitorul Philip Glass se numără printre personalitățile care vor fi premiate anul acesta la gala Kennedy Center Honors, pentru contribuţiile lor deosebite în domeniu artelor, informează Reuters, potrivit Mediafax.

La aceeași gală, care va avea loc pe 2 decembrie, la Casa Albă din Washington, va fi premiat musicalul de pe Broadway "Hamilton", de Lin-Manuel Miranda, aceasta fiind pentru prima dată când este recompensată o creație și nu o personalitate sau un grup.

Deși a avut premiera în 2015, musicalul se bucură încă de succes. Spectacolul prezintă povestea lui Alexander Hamilton și a celorlalți fondatori ai SUA, transpusă într-o Americă modernă, multietnică, cu piese rap și hip-hop combinate cu muzică mai tradițională.

Citește și: BBC a fost de acord să-i plătească lui Cliff Richard 850.000 de lire sterline în 14 zile pentru procesul de încălcare a intimităţii

Kennedy Center Honors recompensează în fiecare an mai mulţi artişti şi diverse celebrităţi - în prezenţa lor - pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii americane. Gala este marcată și printr-o recepție, la care participă de obicei președintele SUA și prima doamnă. Însă, anul trecut, Donald Trump nu a participat la eveniment, reprezentanții acestuia anunțând că acesta va absenta pentru ca factorul politic să nu umbrească manifestarea. Recepția de anul trecut a fost, de altfel, anulată, după ce mai mulți dintre cei premiați, printre care și dansatoarea Carmen de Lavallade, au spus că vor boicota evenimentul.

Printre laureații de anul trecut s-au numărat cântăreții Lionel Richie, Gloria Estefan, LL Cool J, dansatoarea Carmen de Lavallade şi producătorul de televiziune Norman Lear.

Printre precedenţii laureaţi ai Kennedey Center se află artişti de prestigiu, precum Al Pacino, Meryl Streep, Steven Spielberg, Oprah Winfrey şi Elton John.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.