Chiliman: Aş prefera ca numele PNL să rămână după fuziunea cu PDL

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 18-06-2014

Actualizat: 18-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fuziunea dintre cele două partide nu este posibilă înainte de alegerile prezidenţiale din acest an, din punct de vedere juridic, dar ea trebuie făcută până atunci, cel puţin la nivel politic, mai afirmă primarul Sectorului 1, viitor prim-vicepreşedinte al PDL.


Intrebat la RFI daca este posibilă fuziunea între PDL şi PNL până la alegerile prezidenţiale, Chiliman a precizat: "Din punct de vedere juridic, nu, dar este vorba de un gest politic care trebuie făcut, în aşa fel încât chiar dacă juridic lucrurile pot să dureze, că pot să apară contestaţii sau alte asemenea, organizaţiile să poată să facă această unificare şi să lucreze împreună încă din toamna acestui an, cât de rapid posibil".

În opinia sa, fuziunea "trebuie făcută şi cred că toţi cei care vor într-adevăr o dreaptă unită trebuie să lase toate orgoliile, toate problemele care ar putea să ne despartă şi să se alăture acestui proces de unificare a dreptei".

Andrei Chiliman, proaspăt membru PDL şi fost reprezentant al Partidului Naţional Liberal, spune că "sentimental", ar prefera ca PNL să nu-şi piardă numele, în urma fuziunii cu PDL: "Sentimental, ca fost membru al PNL-ului, ca fiind unul dintre cele mai vechi partide din România, cu nume vechi de tot, sigur că aş prefera să rămână numele de PNL. Dar eu nu cred că trebuie astăzi să condiţionăm un proiect atât de important pentru România şi pentru ţară de nişte chestiuni care sunt mai degrabă sentimentale".
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri