Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China a pus capăt oficial politicii unui singur copil

china

China a pus capăt în mod oficial, duminică, politicii unui singur copil, odată cu promulgarea legii ce autorizează toate cuplurile chineze să aibă un al doilea copil, măsură adoptată pentru a face faţă procesului de îmbătrânire a populaţiei şi nevoilor de dezvoltare economică ale ţării, relatează AFP şi Xinhua.

Partidul Comunist chinez (PCC) anunţase în luna octombrie renunţarea la această politică controversată, în vigoare de peste trei decenii. Noua lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016. Toate cuplurile chineze căsătorite vor fi autorizate să aibă un al doilea copil, dar legea menţine restricţiile asupra naşterilor adiţionale. Beijingul a introdus limitarea naşterilor la finalul anilor '70 pentru a frâna tendinţa demografică galopantă la acea vreme. China a evitat astfel 400 de milioane de naşteri.

Minorităţile etnice au fost totuşi scutite de politica unui singur copil, iar în zonele rurale cuplurile au avut permisiunea de a avea un al doilea copil dacă primul era o fată. Politica unui singur copil a fost mult timp aplicată de Comisia de planificare familială, care ulterior a fuzionat cu Ministerul Sănătăţii chinez. Avorturile selective, alimentate de o preferinţă tradiţională ale cuplurilor chineze pentru băieţi, au condus la un grav dezechilibru - în 2014, rata a fost de 116 băieţi nou-născuţi la 100 de fete, la o proporţie generală în cadrul populaţiei chineze de 105 bărbaţi la 100 de femei.

În urmă cu doi ani, autorităţile chineze au adoptat deja o flexibilizare a politicii unui singur copil, în sensul că s-a permis cuplurilor chineze să aibă al doilea copil dacă cel puţin unul dintre cei doi părinţi a fost el însuşi singurul copil în familie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.