China pregăteşte o lege care stabileşte modul de interpretare a imnului naţional şi care prevede sancţiuni cu închisoarea pentru cei care nu respectă standardele oficiale, relatează luni media de stat, citate de dpa, scrie agerpres.ro.
"Cei care încalcă legea, inclusiv cei care modifică intenţionat versurile, riscă inculparea penală şi până la 15 zile de detenţie", a transmis agenţia de presă Xinhua, citată de dpa.
În timp ce în multe ţări sunt acceptate parodii ale imnului şi ale altor acţiuni oficiale, în China noua propunere de lege reprezintă un alt exemplu al atitudinii stricte a regimului faţă de toate lucrurile oficiale, comentează dpa.
Luna trecută, au apărut informaţii că cenzorii au eliminat toate menţiunile la Winnie the Pooh de pe reţeaua chineză de internet, din cauza pretinsei asemănări a ursuleţului fictiv cu preşedintele Xi Jinping.
Conform proiectului de lege, imnul nu va putea fi folosit la înmormântări şi la alte ocazii private 'necorespunzătoare', în reclame şi ca muzică de fundal în zone publice.
Va fi permis doar la adunări politice oficiale, la evenimente sportive şi la alte 'ocazii corespunzătoare'.
În relatarea Xinhua nu se menţionează când ar intra în vigoare noua lege.
China, decizie RADICALĂ: Orice modificare a imnului, pasibilă de închisoare
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

64
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
64

109
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
109

15
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
15

507
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
507

413
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
413

357
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
357

134
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
134

426
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
426

209
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
209

238
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
238

335
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
335

169
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
169

588
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
588
















Comentează