Militantul pentru drepturile omului chinez Qin Yongmin a fost condamnat la 13 ani de închisoare, miercuri, pentru subminarea puterii de stat, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
Qin Yongmin a fost condamnat de către 'Tribunalul intermediar al poporului' din oraşul Wuhan, care a anunţat că activistul va fi privat de drepturile politice pentru o perioadă de trei ani.
Qin şi soţia sa, Zhao Suli, au dispărut în ianuarie 2015. Qin Yongmin a fost arestat în cursul aceluiaşi an şi a fost pus sub acuzare oficial în iunie 2016, dar autorităţile nu au răspuns niciodată la întrebările privind locul unde s-ar afla soţia sa. În prezent nu se ştie dacă aceasta mai este în viaţă.
În vârstă de 64 de ani, Qin Yongmin este un veteran al luptei pentru drepturile omului în China. În anii '90, el a fondat Partidul Democrat, care îşi propunea să fie o alternativă la Partidul Comunist. În total, Qin a stat în închisoare 22 de ani, ultima dată fiind pus în libertate în anul 2010.
China: Militantul pentru drepturile omului Qin Yongmin, condamnat la 13 ani de închisoare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

98
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
98

35
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
35

284
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
284

22
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
22

734
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
734

355
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
355

615
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
615

1.379
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.379

1.362
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.362

714
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
714

2.056
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.056

1.034
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
1.034

116
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
116
















Comentează