Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China promite reacții militare mai dure după vizita unui lider taiwanez în SUA

China Taiwan

Administraţia Chinei a condamnat vehement, duminică, o scurtă vizită în Statele Unite a vicepreşedintelui Taiwanului, William Lai, avertizând că Beijingul va acţiona pentru apărarea suveranităţii, în contextul planurilor de intensificare a exerciţiilor militare.

William Lai, favorit în perspectiva scrutinului prezidenţial programat în Taiwan în ianuarie, a ajuns la New York sămbătă seară, în ceea ce oficial a fost numită a fi o escală în drumul spre Paraguay.

Beijingul, care consideră Taiwanul teritoriu chinez, a denunţat constant vizita vicepreşedintelui taiwanez în SUA, care va mai include o escală în San Francisco la întoarcere. Statele Unite nu au relaţii oficiale cu Taiwanul, dar oferă susţinere politică internaţională şi armament Administraţiei separatiste de la Taipei.

Duminică, Ministerul chinez de Externe a reiterat că se opune oricărei deplasări a "politicienilor separatişti" din Taiwan în Statele Unite. "William Lai aderă la poziţia separatistă în favoarea independenţei Taiwanului şi generează constant probleme", a acuzat Ministerul de Externe de la Beijing, potrivit agenţiei Reuters.

"Taiwanul este unul dintre elementele centrale ale intereselor Chinei", a subliniat Ministerul chinez de Externe, atribuind tensiunile militare din Strâmtoarea Taiwan faptului că ambiţiile separatiste ale Taipeiul "se bazează pe sprijinul Statelor Unite".

"China urmăreşte atent evoluţiile şi va aplica măsuri determinate şi consistente pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale", a avertizat Ministerul de Externe de la Beijing.

La rândul său, Administraţia pro-independenţă din Taiwan a atribuit Beijingului responsabilitatea pentru amplificarea tensiunilor, denunţând activităţile militare chineze. "Guvernul nostru apără ferm suveranitatea naţională şi securitatea, protejează democraţia şi libertăţile şi nu va ceda deloc, cu atât mai puţin să capituleze", a susţinut Administraţia de la Taipei.

Vicepreşedintele Taiwanului, William Lai, a fost întâmpinat de simpatizanţi în New York şi a transmis că "vrea să îşi reîntâlnească prietenii" în cursul escalei în SUA.

China probabil va lansa noi exerciţii militare, peste câteva zile, în apropierea Taiwanului, utilizând că pretext deplasarea vicepreşedintelui taiwanez în SUA. "Forţele militare chineze sunt implicate în antrenamente de mare intensitate", a comunicat armata chineză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.