China și Rusia strâng legăturile - Ministerul Afacerilor Externe chinez merge la Moscova

Autor: George Traicu

Publicat: 28-11-2025 09:54

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Björn Trotzki / imago stock&people / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe din China a anunţat vineri că şeful diplomaţiei Wang Yi va vizita Rusia săptămâna viitoare pentru a participa la cea de-a 20-a rundă de dialog strategic dintre Beijing şi Moscova, informează EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit ministerului, Wang va călători în Rusia la invitaţia secretarului Consiliului Securităţii rus, Serghei Şoigu, între 1 şi 2 decembrie.

Purtătorul de cuvânt al MAE de la Beijing, Mao Ning, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că vizita lui Wang are ca obiective "schimbul de opinii aprofundate asupra problemelor internaţionale şi regionale de interes comun şi consolidarea comunicării şi coordonării cu privire la chestiuni importante care afectează interesele strategice de securitate ale ambelor ţări".

În februarie 2022, cu puţin timp înainte de începerea invaziei Rusiei în Ucraina, preşedinţii rus şi chinez Vladimir Putin şi Xi Jinping au proclamat la Beijing "prietenia nemărginită" dintre naţiunile lor.

De atunci, cei doi preşedinţi au susţinut că legăturile lor "nu ameninţă nicio ţară" şi că, de fapt, "promovează multipolaritatea lumii", aprofundând în acelaşi timp schimburile bilaterale.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, China a menţinut o poziţie ambiguă, cerând respectarea "integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor", inclusiv a Ucrainei, şi atenţie acordată "preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor", referindu-se la Rusia, aminteşte EFE.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri