DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Chinezii de la Xiaomi încep producţia de serie a propriilor sale automobile electrice în 2024

Xiaomi
Xiaomi HyperCharge smartphone

Directorul general de la Xiaomi Corp, Lei Jun, a anunţat că producătorul chinez va începe producţia de serie a propriilor sale automobile în prima jumătate a anului 2024, a precizat marţi un purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters, informează Agerpres.

Aceste declaraţii, care au fost făcute de Lei Jun la o întâlnire cu investitorii, au apărut prima dată în presa locală iar ulterior au fost confirmate oficial de grupul chinez. În plus, Zang Ziyuan, director în cadrul departamentului de marketing internaţional al Xiaomi, a postat ştirea pe contul său de Weibo.

Data anunţată marţi reprezintă următorul obiectiv major pentru divizia de automobile electrice a companiei chineze, pe care Xiaomi a înfiinţat-o în mod oficial la începutul acestui an.

Ca reacţie la anunţul de marţi, acţiunile Xiaomi au crescut cu 5,4% până la 22,50 dolari Hong Kong, cea mai mare creştere procentuală înregistrată pe parcursul unei singure şedinţe de tranzacţionare după data de 12 mai.

În luna martie a acestui an, Xiaomi a prezentat un plan de investiţii în valoare de 10 miliarde dolari în următorii zece ani pentru dezvoltarea unei game de maşini electrice. La finele lunii august, compania chineză a finalizat înregistrarea formală a diviziei sale producătoare de automobile electrice. În paralel, Xiaomi a accelerat programul de recrutare de personal pentru noua sa divizie, chiar dacă până acum nu a dezvăluit dacă automobilele sale vor fi produse independent sau via un parteneriat cu un constructor auto existent.

În al doilea trimestru al acestui an, Xiaomi Corp a raportat o creştere record a veniturilor, de 64%, până la 87,8 miliarde de yuani (13,56 miliarde de dolari). Profitul net a ajuns la 6,32 miliarde de yuani, un avans anual de 87,4%, peste previziunile analiştilor.

În urma sancţiunilor impuse Huawei de autorităţile SUA, în topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi şi Oppo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.