Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chipul poetei şi activistei pentru drepturi civile Maya Angelou pe monedele de 25 de cenţi

unsplash.com
bani dolari

Chipul poetei şi activistei afro-americane pentru drepturi civile Maya Angelou apare pe o nouă generaţie a celebrelor monede de 25 de cenţi, primele exemplare bătute de Monetăria Statelor Unite urmând să fie lansate în curând în circulaţie, transmite AFP preluat de agerpres.

Acestea nu sunt emisiuni comemorative, fiind vorba de cantităţi mari, care vor fi puse în circulaţie. Monedele sunt bătute în Philadelphia şi Denver, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni.

Ele sunt rezultatul votării de către Congres a unui proiect de lege iniţiat de democrata din statul California Barbara Lee la sfârşitul anului 2020.


Din 1932 până acum, moneda de 25 de cenţi, cea mai folosită în Statele Unite, a avut doar câteva versiuni alternative. Este vorba de o serie de 50 de monede reprezentând fiecare dintre statele americane, la începutul anilor 2000, şi o altă serie cu parcuri şi situri naţionale, din 2010 până în 2021.

În mod tradiţional, în ultimii 90 de ani moneda prezintă pe o faţă portretul primului preşedinte al Statelor Unite, George Washington şi pe cealaltă un vultur.

Noua emisie va păstra portretul lui George Washington pe o parte, dar pe cealaltă îl va imprima pe cel al Mayei Angelou.

Noua monedă este primul exemplar a unei serii numite "Femei americane proeminente", care va onora mai multe femei ilustre cu origini diverse.

În această serie urmează să fie omagiate astronauta şi fiziciana Sally Ride, Wilma Mankiller, prima femeie nativă americană care a condus naţiunea cherokee, politiciana şi activista hispanică Nina Otero-Warren şi actriţa Anna May Wong, primul star hollywoodian cu origine asiatică.

Cunoscută pentru memoriile şi poeziile ei, Maya Angelou este considerată una din cei mai emblematici autori afro-americani.

Este autoarea cărţii "Ştiu de ce cântă pasărea în colivie", un roman autobiografic considerat un clasic al literaturii americane.

Prietenă cu Malcolm X şi activă în cadrul mişcării pentru drepturi civile conduse de Martin Luther King, Marguerite Johnson, după numele ei de naştere, a scris mult despre sudul american în care s-a născut.

În 2017, administraţia Obama a anunţat că figura preşedintelui populist Andrew Jackson va fi înlocuită pe bancnotele de 20 de dolari cu cea a afro-americanei Harriet Tubman, care a luptat pentru abolirea sclaviei. Proiectul a fost abandonat de preşedintele republican Donald Trump în timpul mandatului său, dar a fost relansat după sosirea democratului Joe Biden la Casa Albă. Nu este cunoscută data la care va fi lansată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.