Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciamba,discuţie cu asistentul secretarului general al NATO pentru investiţii: Ce s-a stabilit

george ciamba

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a subliniat, marţi, într-o întâlnire cu asistentul secretarului general al Alianţei Nord Atlantice pentru investiţii în domeniul apărării, Camille Grand, necesitatea unei abordări coerente şi unitare a Alianţei, pe dimensiunea de apărare şi descurajare, cu privire la întregul flanc estic, inclusiv în zona sud a acestuia.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, în cursul discuţiilor au fost trecute în revistă temele de interes şi priorităţile Alianţei pentru perioada următoare, fiind subliniat rolul important al reuniunii ministeriale de externe care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, dar şi al reuniunii şefilor de stat şi de guvern din 25 mai 2017, care vor oferi prilejul unor prime contacte, la nivel NATO, cu noul secretar de stat şi cu preşedintele Donald Trump. "A fost evidenţiat caracterul complex al mediului de securitate şi necesitatea continuării eforturilor de implementare deplină a măsurilor decise la Varşovia, în vederea consolidării capacităţii NATO de a răspunde eficient tuturor provocărilor de securitate cu care se confruntă. Pe dimensiunea de apărare şi descurajare, secretarul de stat George Ciamba a subliniat necesitatea unei abordări coerente şi unitare a Alianţei cu privire la întregul flanc estic, inclusiv în zona sud a acestuia", precizează sursa citată.

În comunicat se arată că a fost, de asemenea, evidenţiată importanţa pe care o relaţie transatlantică solidă, bazată pe unitatea şi solidaritatea aliată şi pe o împărţire echitabilă a responsabilităţilor, o are în susţinerea acestor eforturi. MAE menţionează că, în context, oficialul NATO a apreciat angajamentul asumat şi îndeplinit de către România de alocare, începând cu acest an, a 2% din PIB pentru bugetul apărării. "Cei doi oficiali au subliniat importanţa sistemului NATO de apărare antirachetă, asistentul secretarului general al NATO exprimând apreciere pentru contribuţia valoroasă a României la avansarea acestui proiect strategic pentru Alianţă", se mai arată în comunicat.

Asistentul secretarului general al NATO pentru investiţii în domeniul apărării, Camille Grand, se află în România pentru a vizita, alături de membrii Comitetului NATO pentru politica de apărare şi planificare, baza de la Deveselu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.