Ciclistul francez Sofiane Sehili rămâne în arest în Rusia

Autor: Diana Pană

Publicat: 09-10-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Un tribunal din regiunea Primorie, din Extremul Orient rus, a respins, joi, apelul împotriva arestării ciclistului francez Sofiane Sehili, încarcerat de la începutul lunii septembrie în Rusia, a anunţat instanţa judecătorească, relatează AFP, citat de news.ro.

Acuzat de „trecere ilegală a frontierei” ruse, potrivit avocatei sale Alla Kouchnir, Sofiane Sehili, care riscă până la doi ani de închisoare, a fost arestat în Extremul Orient rus, care ar fi trebuit să fie ultima etapă a recordului său mondial de traversare a Eurasiei cu bicicleta.

„Tribunalul regional din Primorie a examinat apelul apărării (...) şi a recunoscut ca fiind legitime şi întemeiate concluziile tribunalului de primă instanţă”, care a dispus, la 6 septembrie, plasarea ciclistului în arest preventiv, a indicat serviciul de presă unificat al tribunalelor regionale, într-un comunicat.

Avocata lui Sofiane Sehili a anunţat imediat că va face „apel în casaţie” împotriva acestei decizii, a raportat agenţia de presă publică rusă RIA Novosti.

Ciclistul francez de 44 de ani voia să pedaleze din China în Rusia printr-un punct de frontieră care putea fi traversat doar cu trenul sau autobuzul, potrivit unui responsabil al unei comisii publice de control al închisorilor, Vladimir Naïdin.

Însă utilizarea acestor mijloace de transport i-ar fi invalidat recordul după mai mult de 60 de zile şi mii de kilometri de efort.

Justiţia rusă a prelungit mai întâi detenţia preventivă a lui Sofiane Sehili până la 4 octombrie, înainte de a o prelungi până la 3 noiembrie.

Ciclistul plecase din Lisabona la începutul lunii iulie şi intenţiona să traverseze 17 ţări pentru a ajunge la începutul lunii septembrie la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri