Sierra Leone a ales cimpanzeul drept nouă emblemă naţională pentru dezvoltarea ecoturismului şi pentru a proteja această specie afectată de acţiunea omului în ţara din Africa de Vest care îşi revine după războiul civil (1991-2002) şi o epidemie de Ebola (2014-2016), relatează AFP.
Vânaţi de braconieri pentru carnea lor sau ucişi de agricultori pentru pagubele provocate pe plantaţii, cimpanzeii îşi văd habitatul - pădurea tropicală din jurul capitalei Freetown - declarată zonă protejată, reducându-se în urma urbanizării în creştere şi a exploatării lemnului.
Cimpanzeul este acum "animalul naţional al Sierra Leone", a declarat ministrul agriculturii, Joseph Ndanema, în timpul unei ceremonii în onoarea eminentului primatolog britanic Jane Goodall.
"Avem 98% gene în comun cu cimpanzeii", a spus primatologul în vârstă de 84 de ani, un mesager al ONU pentru pace, citat de AFP la 1 martie.
"Orice fiinţă umană trebuie să protejeze mediul pentru a asigura viitorul", a declarat cel care a consiliat autorităţile pentru crearea în 1990 a singurului "sanctuar" pentru protejarea cimpanzeilor din ţară, Tacugama, în apropierea capitalei Freetown.
Acest sanctuar a salvat 11 pui de cimpanzeu în ultimele 12 luni şi găzduieşte 90 de primate salvate de la braconaj şi de la reducerea habitatului lor natural. "Fac apel la guvern să schimbe legile ţării privind biodiversitatea", a spus în timpul ceremoniei directorul sanctuarului Bala Amarasekaran. Două alte sanctuare urmează să fie create în curând în ţară, potrivit guvernului.
La 17 ani după încheierea războiului civil, în care au murit circa 120.000 de persoane, şi după izbucnirea epidemiei de Ebola şi o alunecare de teren în care 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în 2017, Sierra Leone se bazează pe ecoturism pentru redeveni o destinaţie turistică.
Populaţia de cimpanzei verus, o subspecie a cimpanzeilor din Africa de Vest, a scăzut cu 80% între 1990 şi 2014, conform unui studiu realizat de American Journal of Primatology. În Sierra Leone au rămas circa 5.500 de cimpanzei, adică 10% din aceste animale încă în libertate, care deja au dispărut din Burkina Faso, Benin, Gambia şi probabil Togo, potrivit aceleiaşi surse.
Cimpanzeul - Noua emblemă națională pentru dezvoltarea ecoturismului în Sierra Leone
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

3
Șeful CENTCOM: Puterea de luptă a SUA se consolidează, puterea de luptă a Iranului scade
3

716
Șeful NATO îl avertizează indirect pe Putin în privința R. Moldova: „NATO este gata să ofere sprijinul necesar Chișinăului”
716

655
Israelul recunoaște: Nu există nicio certitudine că războiul din Iran va duce la căderea regimului de la Teheran
655

1.243
Președintele turc Erdogan trage semnalul de alarmă: Trebuie să punem capăt acestui război înainte ca el să se extindă
1.243

1.152
'Pregătiți-vă pentru ca petrolul să ajungă la 200 de dolari pe baril!' Un lider iranian a lansat o amenințare pentru întreaga lume
1.152

2.185
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
2.185

3.162
Avertisment dur al Chinei pentru SUA: O distopie ca în 'Terminator' ar putea deveni realitate
3.162

2.374
VIDEO Stare de alertă la Casa Albă după ce o mașină a intrat în poarta de securitate a complexului în care stă Trump
2.374

2.000
Cum va primi Ucraina bani, chiar dacă Ungaria și Slovacia blochează împrumutul UE
2.000

7.617
„Parlamentarii care o să voteze ca americanii să bombardeze Iranul din România trebuie trași la răspundere, dacă rachetele din Orientul Mijlociu o să ne cadă în cap”, avertizează un scriitor
7.617

1.483
Strâmtoarea Ormuz reaprinde criza petrolului: prețurile cresc din nou pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
1.483

2.684
Începutul războiului în Iran a consumat resurse colosale ale Statelor Unite. La ce sumă s-a ajuns în doar primele două zile?
2.684

65
VIDEO Un membru al opoziției iraniene a fost ucis în timpul unui atac aerian
65

















Comentează