Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cîmpeanu, convins că după începerea școlii dorința de vaccinare a elevilor va crește substanțial

Inquam Photos / Octav Ganea
Sorin Cîmpeanu

Dorința de vaccinare în rândul elevilor va crește substanțial odată cu începerea școlii, este convingerea lui Sorin Cîmpeanu. În ultimele 10 zile s-au vaccinat 10.000 de elevi, ceea ce reprezintă „un progres foarte important”. Ministrul speră să fie și mai mulți profesori care se vor vaccina, potrivit Mediafax.

Cîmpeanu a declarat, duminică seara, întrebat despre centrele de vaccinare înființate deja în școlile private, că acestea au început cu acțiunea premergătoare anului școlar, însă, odată cu începerea școlii, când autoritățile vor avea numărul elevilor care doresc să se vaccineze și au acordul părinților, în toate școlile vor putea fi prezente echipe mobile de vaccinare.

„Va fi o fereastră de oportunitate în primele două luni de la începerea școlii, nu va fi un proces continuu. Îi sfătuiesc pe elevi, profesori și părinți să își dea acordul pentru acest gest, singurul care poate să pună capăt crizei sanitare. Le mulțumesc părinților pentru responsabilitate și determinare”, afirmă ministrul Educației.

Întrebat dacă, odată cu începerea anului școlar, vor vrea să se vaccineze mai mulți elevi și profesori, Cîmpeanu a răspuns: „aș vrea să vă spun că în ultimele 10 zile am avut 10.000 de elevi care s-au vaccinat. Reprezintă un progres foarte important, am depășit 15% din numărul total de elevi vaccinați. Sunt convins că odată cu începerea școlii dorința de vaccinare în rândul elevilor va crește substanțial. De asemenea, urmare a discuțiilor pe care le-am avut personalul din învățământ, vaccinat în proporție de 61% - este mai mult decât dublul mediei naționale -, sunt convins că se va înțelege importanța vaccinării și vom avea o dorință de vaccinare și din partea colegilor cadre didactice, nu numai din partea elevilor”.

În ce privește sfatul ministrului pentru părinți, profesori și elevi, Cîmpeanu îi îndeamnă „să ia toate măsurile pentru ca pandemia să nu ne ducă din nou în situația de a trece în online”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.